Mustafa este unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale serialului „O dragoste” de la Kanal D. Parcursul lui are o contribuție importantă la succesul producției și ne reamintește că bunătatea și inocența încă își au locul în lume. Acest personaj aduce în faţa telespectatorilor pe omul care, în ciuda tuturor situațiilor prin care trece, își păstrează inima nealterată. În spatele rolului de excepție se află îndrăgitul actor, Emrah Altintoprak, originar din Istanbul. Reprezentant de seamă al generației sale, el are un parcurs constant în producțiile de teatru și televiziune, însă Mustafa este rolul care i-a adus recunoștere internațională.
Cariera lui Emrah a început ca o joacă, în adolescență, când a intrat în trupa de teatru a liceului. Treptat, pasiunea sa a căpătat o dimensiune tot mai serioasă, în cadrul Teatrului Municipal, unde a făcut muncă de culise, dar a trăit și experiența scenei. Copilăria și-a petrecut-o pe străzile din carierul său, împărțindu-și timpul între atelierul tatălui său și meciurile de fotbal cu copiii. A crescut într-o familie unită, unde s-a pus mereu preț pe comunicare și înțelegere.
A absolvit secția de Spectacol și Arte Scenice din cadrul Universității Bilgi din Istanbul. În 2014 primea un rol în scurtmetrajul „Drawings and Dreams”, iar apoi a fost implicat în piese de teatru. Astfel a început o frumoasă serie de apariții episodice și secundare în seriale de televiziune, unde a demonstrat ca este un actor versatil. Succesul a venit însă odată cu rolul său din „O dragoste”.
În opinia actorului, așa cum a declarat într-un interviu pentru publicația Episode Dergi, un serial bun pornește dintr-un conflict bine construit, care apare din confruntarea a doi oameni, fiecare având dreptatea lui. „ În serialul <O dragoste>, scenariștii nu iau partea nimănui și ne arată cu multă măiestrie că nu există neapărat bine sau rău în sens absolut ”, a declarat Emrah pentru publicaţia „Episode Dergi”.
Personajul pe care îl interpretează, Mustafa Ünal, fiul lui Abdullah și Pembe, căsătorit cu Nilay, este un om lipsit de prejudecăți, care încearcă să-i înțeleagă pe toți, are o inimă plină de iubire și o atitudine pozitivă. Mustafa însă nu are încredere în sine, caracteristică care a rezultat ca urmare a comparațiilor între frați, manifestate însă indirect, prin atitudini și comportamente.
„ Există o vorbă: <Dacă judeci un pește după capacitatea lui de a se urca în copac, vei trăi toată viața cu impresia că este incapabil>, exact asta i se întâmplă lui Mustafa”, este de părere actorul. (…) „ Datorită lui Mustafa mi s-a schimbat felul în care privesc viața! (…) Te iubesc, Mustafa! Nu te mai întrista, suntem alături de tine! ”, a spus Emrah.
Întrebat ce are în comun cu Mustafa, Emrah a subliniat, într-un interviu pentru Habertürk, că tocmai diferențele dintre el și personaj l-au făcut să accepte rolul. „Eu și Mustafa suntem caractere complet opuse. Sincer să fiu, în viața personală, nu prea aveam răbdare cu oamenii, așa cum are el.(...) Îmi place mult să interpretez personaje care îmi sunt necunoscute și îndepărtate. A juca astfel de personaje presupune să le înțelegi, iar a le înțelege ajută să le apreciezi. Pot spune că, în prezent, sunt mai înțelegător decât înainte”, a declarat pentru Habertürk.
Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro
Dincolo de modul natural în care a intrat în pielea personajului, în viața reală, Emrah este un tip foarte amuzant și s-a apropiat de comunitatea sa prin sinceritatea și atitudinea caldă pe care le afișează în social media, mediu în care păstrează totuși discreția cu privire la viața personală.
Actorul consideră succesul serialului „O dragoste” se datorează faptului că scenariul este unul nepărtinitor și că are mai multe fire narative. Mai mult decât atât, unii telespectatori s-ar putea să se regăsească în personajele și situațiile prezentate. „Cred că unul dintre motive este faptul că fiecare personaj are propria sa poveste, iar serialul nu servește unei singure direcții narative. Este un proiect amplu în care fiecare spectator poate regăsi fie în propria viață fie în jurul său diverse povești și situații”, a declarat Emrah pentru Habertürk.
Emrah spune că are emoții constructive și de fiecare data când citește scenariul. „Deși filmăm câteva episoade în avans, de fiecare dată când primim scenariul unui nou episod, trăiesc aceeași emoție ca telespectatorii (n.r. atunci când vad respectivul episod)”, a mărturisit actorul pentru Habertürk. Serialul „ O dragoste” continuă să cucerească publicul din întreaga țară și poate fi urmărit cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la 20:00, la Kanal D.