Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se află, după divorțul de artist! "Aș vrea să fac și mai multe, îți dai seama că e dorința oricărui părinte!"

Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se află, după divorțul de artist! "Aș vrea să fac și mai multe, îți dai seama că e dorința oricărui părinte!"

Divorțul dintre cei doi s-a petrecut după 16 ani de relație, relație din care a rezultat și un copil.

Elena Vîșcu și fostul soț, CRBL, au ajuns să pună punct căsniciei lor, după 16 ani de relație și de când formau împreună, o familie. Cei doi formau unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc, iar deși totul părea bune între ei, se pare viața din spatele camerelor de filmat nu erau tocmai așa cum lăsau să pară.

În prezent, deși artistul și-a refăcut viața și se află deja într-o relație, Elena Vîșcu a ales să își pună fiica pe primul loc, aspect despre care a vorbit și recent, atunci când a fost invitată în cadrul podcast-ului Pastilă Pentru Suflet, prezentat de Damian Drăghici, acolo unde a dezvoltat câte ceva și despre perioada grea în care se află acum.

Elena Vîșcu a vorbit despre perioada grea în care se află, după divorțul de CRBL

Citește și: Cine este noua iubită a lui CRBL, dar și ce relație are acesta, în prezent, cu fiica sa? "Timpul le așază pe toate!"

Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se află, după divorțul de artist! [Sursa foto: Instagram]

Citește și: CRBL și soția lui, Elena, s-au despărțit după 16 ani de căsnicie. Artistul a făcut anunțul care a șocat pe toată lumea. „Această hotărâre nu a fost ușoară.”

Elena Vîșcu: O ascult și eu și ea pe mine, facem o echipă bună. O să fie bine… este bine!

Damian Drăghici: Te emoționezi când vorbești de ea, observ…

Elena Vîșcu: Da…

Damian Drăghici: O iubești ca ochii tăi din cap…

Elena Vîșcu: Of… nu mă pune acum. Știi cum… copiii nu ne obligă să-i facem, este responsabilitatea noastră să-i facem oameni.

Damian Drăghici: Crezi că te simți singură în momentul ăsta…

Elena Vîșcu: Foarte…

Damian Drăghici: Toți specialiștii spun că Dumnezeu îți dă cât poți să duci.

Elena Vîșcu: Știu și asta, știu. Eu sunt puternică și știu asta!

Damian Drăghici: Dar… crezi că descărcarea ta, adică plânsul, care de fapt e o descărcare, este un strigăt spre Univers… că nu mai poți sau este că ai vrea să faci mai multe pentru ea?

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 19 august 2026: Zodia care resimte oboseala după o perioadă în care a muncit extrem de mult- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Elena Vîșcu: Aș vrea să fac și mai multe, îți dai seama că e dorința oricărui părinte.

Damian Drăghici: Ca să te asiguri că e ok.

Elena Vîșcu: Da… nu că nu pot… oricum, ce am învățat eu în perioada asta, este că Dumnezeu lucrează prin oameni. Doamne! Este absolut fantastic… când crezi că nu mai poți, mai poți. Și știi cum e… lasă-te condus, c-o să te conducă El exact cum trebuie.

Damian Drăghici: Ai avut momente când ai simțit că nu mai poți?

Elena Vîșcu: Da, am avut momente în care nu știam ce fac mâine.

Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se află, după divorțul de artist! [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

CRBL și soția lui, Elena, s-au despărțit după 16 ani de căsnicie. Artistul a făcut anunțul care a șocat pe toată lumea. „Această hotărâre nu a fost ușoară.”

Ce au descoperit polițiștii și medicii legiști după autopsia lui Hayden Panettiere

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

A ars paraclisul mănăstirii din localitatea Sfântu Ilie, monument de pe vremea lui Ștefan cel Mare

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop marți, 18 august 2026: Semnul zodiacal care primește vești bune legate de o sumă de bani

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro