Elena Udrea a fost vizitată în penitenciar de către fetița sa! Cele două s-au întâlnit pentru prima dată după 3 luni

Elena Udrea a fost vizitată în penitenciar de către fetița sa! Cele două s-au întâlnit pentru prima dată după 3 luni

Elena Udrea a primit o vizită extrem de importantă în urmă cu doar puțin timp! Fetița sa a venit să o vadă pentru prima dată în ultimele trei luni

Elena Udrea a avut ocazia să se întâlnească cu fetița sa, după trei luni în care au stat departe una de cealaltă. Fostul ministru și cea mică au stat împreună în camera special amenajată din penitenciar, și anume „Mama și copilul”. Elena Udrea a ieșit din carantină, iar prima ei dorința a fost aceea de a-și vedea copilul, lucru care s-a și întâmplat.

Citeste si: „Avea deja o afecțiunea și nu a fost tratată corespunzător”. Ce tratament primește Elena Udrea în penitenciar pe timp de carantină

Elena Udrea și Adrian Alexandrov [Sursa foto: Facebook]

Elena Udrea a fost vizitată de către fetița ei

Se pare că inițial, fostul politician și Adrian Alexandrov nu și-au dorit ca cea mică să știe unde se află mama sa sau să se întâlnească la penitenciar, însă lucrurile s-au schimbat între timp. Cei doi au decis ca fetița să fie adusă la ea, în penitenciar.

Camera „Mama și Copilul”, special amenajată în singurul penitenciar de femei de la noi din țară, Târgșorul Nou, din Prahova, a fost amenajată în 2012. Aceasta este dotată cu două camere de deținere, spălător, dar și o curte special creată pentru ca mamele și copiii să aibă un loc în care să-și desfășoare activitățile, separat de celelalte femei condamnate.

Citeste si: Ce vârstă are Elena Udrea. „Mereu am spus că aş retrăi copilăria, indiferent cât de greu a fost, câte lipsuri erau”

Elena Udrea a fost vizitată în penitenciar de către fetița sa [Sursa foto: Facebook]

Cum arată camera „Mama și copilul”

În camera penitenciarului există, printre altele, atât paturi pentru adulți, cât și pentru bebeluși, spațiu special unde mămicile pot prepara hrana pentru cei mici, dispunând inclusiv de cuptor cu microunde, plită electrică, frigider și storcător de fructe. Camera „Mama și copilul” are, de asemenea, și baie proprie.

În curtea destinată mămicilor și copiilor există o biserică, dar și foișoare, acolo unde deținutele își pot petrece timpul cu cei mici la aer. 

Elena Udrea a fost vizitată în penitenciar de către fetița sa [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Udrea a primit veşti neplăcute după gratii. „Discuţia se poartă printr-un geam!”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Doliu în lumea manelelor! Doru de la Constanța a murit la 44 de ani: „Nu-mi vine să cred”

Și-a deschis ușa pentru un om în care a avut încredere, dar NU avea să știe CE URMA. Ce s-ar fi întâmplat în locuința bărbatului de 60 de ani din Gura Râului înainte de crimă a îngrozit vecinii. Motivul faptei este GREU DE IMAGINAT: "Pe parcursul..."

Ea este Antonia, alpinista care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, după ce a căzut de la peste 10 metri înălțime. Colegii și apropiații sunt șocați de dispariția ei fulgerătoare

Horoscop săptămânal 13-19 iulie 2026: Leul se îndrăgostește iremediabil de un coleg de birou

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro