Elena Ionescu de la Survivor, la un pas de depresie după ce s-a umplut de bube! Cum a reușit să scape de acnee

Elena Ionescu de la Survivor, la un pas de depresie după ce s-a umplut de bube! Cum a reușit să scape de acnee
Elena Ionescu de la Survivor, la un pas de depresie după ce s-a umplut de bube! Cum a reușit să scape de acnee

Elena Ionescu de la Survivor a avut câțiva ani de coșmar, după ce a luat un stafilococ, iar chipul ei s-a umplut de bube.

 

Elena a dus o luptă crâncenă cu bubele care-i invadaseră fața și care se vedeau chiar și de sub un strat gros de machiaj.

Cântăreața a povestit că s-a trezit într-o dimineaţă cu acnee pe faţă. „M-am trezit cu nişte coşuri pe barbă, am zis că o fi de la machiaj. Am fost la dermatolog şi am aflat că am un stafilococ care poate fi luat de la machiaj, de pe perna unui hotel, se poate lua de pe orice”, a povestit Elena Ionescu la acel moment.

Cântăreața, care acum e concurentă la Survivor România,  spunea că a făcut sute de analize și investigații și a cheltuit mii de euro pe tratamente si controale la clinici din țară și din străinătate, iar pentru că acestea nu dădeau rezultate, Elena Ionescu a fost chiar la un pas de depresie.

Citeste si: Bogdan Vlădău, dezamăgit de coechipierii de la Survivor România: ”M-am înșelat de multe ori în viață asupra oamenilor”

Citeste si: Ce a făcut Andrei Duban după ce și-a văzut soția plângând în brațele altui bărbat! Grațiela de la Survivor, consolată de Ghiță

Elena Ionescu de la Survivor România,  cum a scăpat de acnee

După ani de lupte cu acneea, Elena Ionescu spunea că a reușit să scape de coșuri, însă cicatricile rămase pe față sunt vizibile și acum.

“Da, am fața curată. Încă muncesc. A fost foarte greu. Într-un final, am găsit niște doctori minunați care se ocupă, dar în același timp înțeleg că sunt un om care se machiază și n-am ce să fac. Încerc pe cât posibil să aplic din ce în ce mai puțin machiaj și să mă țin de tratamente. Doctorii mi-au spus să aștept, să am răbdare și probabil că lucrurile se vor îmbunătăți.

Citeste si: Cum se epilează concurentele de la Survivor România! Decizie radicală luată în Republica Dominicană! Avem declarații exclusive

Mai am semne care se vor duce și ele încet-încet. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece peste toate. Am făcut anumite intervenții, terapia vampir, peeling-uri chimice, din păcate a trebuit să apelez și la acestea, dar în ultima perioadă am început să mă tratez cu anumite creme preparate special de acești medici”, declara Elena Ionescu în urmă cu ceva timp.

Din fericire, tratamentul a avut rezultatele la care spera Elena, iar acum, chiar aflată în jungla din Republica Dominicană, la Survivor România, artista a reușit până acum să nu aibă probleme grave cu tenul.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

EXCLUSIV! El este iubitul faimoasei Asiana Peng! Tânărul este student la Medicină Dentară și are o relație specială cu vedeta de la Survivor România

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Aproape 2,8 milioane de pensionari primesc bani în plus în decembrie. Ce sume vor intra în buzunarele seniorilor

Izabela nu și-a mai putut stăpâni nervii în fața lui Valentin. CE S-A ÎNTÂMPLAT între cei doi în Camera Roșie și CE I-A REPROȘAT concurenta din Casa Iubirii: "Sunt nervoasă! Nu îți mai permite...". GESTUL CARE A DERANJAT-O TERIBIL

Alertă cu bombă în cel puțin 300 de școli din Italia. Elevii și profesorii au fost evacuați după ce au primit mesaje de amenințare

Rezumat episodul 41 „Inimă de mamă”, difuzat joi, 12 noiembrie 2026, la Kanal D. Ayca devine tot mai atrasă de Hakan, dar refuză să își dezvăluie sentimentele

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro