Diodrama, un proiect cultural semnat de Muzeul „Antipa”, WWF România şi Publicis România

Diodrama, un proiect cultural semnat de Muzeul „Antipa”, WWF România şi Publicis România

Bucureşti, 23 mai 2016 – “Diodrama” a fost lansată sâmbătă, 21 mai, cu ocazia Nopţii Muzeelor, în cadrul proiectului cultural semnat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, WWF-România şi Publicis România.

Sub sloganul „Am adus-o în muzeu ca să n-o întâlneşti în natură”, „Diodrama” are rolul de a atrage atenţia publicului asupra efectelor pe care tăierile ilegale de păduri le au asupra habitatelor.

Mesajul principal al momentului de dezvelire a Diodramei a fost susţinut de Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului „Grigore Antipa”, gazda evenimentului, alături de Magor Csibi- Director de Program WWF România şi de jurnalistul Mircea Toma.

„Unul dintre obiectivele noastre ca muzeu de ştiinţe ale naturii este informarea şi educarea publicului faţă de problemele actuale legate de protecţia mediului, a speciilor şi a habitatelor, precum şi promovarea respectului faţă de natură. În acest context se înscrie şi sensibilizarea publicului faţă de problemele actuale legate de protecţia mediului, a speciilor şi a habitatelor.”

Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General- Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Totodată, proiectul le reaminteşte vizitatorilor că în momentul actual există instrumente prin care pot acţiona pentru a preveni tăierile

ilegale de păduri, precum “Radarul Pădurilor”, care sperăm că în acest an va avea şi o aplicaţie de mobil.

În acest context se înscrie şi proiectul Diodramei, o dioramă care nu ar trebui să existe în realitate. Diodrama va rămâne expusă până pe 5 iunie în zona dedicată faunei României din cadrul Muzeului „Grigore Antipa”.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii din România de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Muzeul găzduieşte unele dintre cele mai vechi diorame din lume, Grigore Antipa fiind printre primii care au implementat această modalitate de expunere. De o mare valoare ştiinţifică, istorică şi muzeală, dioramele expuse în Muzeu oferă vizitatorului o imagine asupra relaţiilor dintre vieţuitoare, precum şi relaţia dintre acestea şi mediul lor de viaţă.

Înfiinţată în 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale ce derulează proiecte pentru conservarea naturii.

Organizaţia se bucură de aproape 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări. În România, WWF activează începând cu 2006, urmărind conservarea mediului natural şi a proceselor ecologice prin proiecte pentru păstrarea diversităţii biologice, a speciilor sălbatice şi a ecosistemelor naturale.

Parteneriatul denotă importanţa pe care ar trebui să o acordăm cu toţii protejării mediului.

Proiectul şi-a propus să aducă în atenţia opiniei publice pericolul pe care îl reprezintă tăierile ilegale de păduri, dar şi metodele prin care cetăţenii pot să se implice.

Au participat:

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”:

Dr. Luis Ovidiu Popa (Director General), Florentina Purdescu (Şef Relaţii Publice, Marketing Cultural şi Educaţional), Lucian Chipuc (Colaborator), Mircea Ciobanu (Colaborator), Radu Pană (Restaurator), Bogdan Matei (Conservator), Bogdan Fraţilă (Responsabil SSM)

Citește și: Emanuel, show de excepție în „Casa Iubirii”. Cum a reușit concurentul să le cucerească pe fete: „Îmi dai palpitații”- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

WWF-România:

Csibi Magor (Director Program), Ioana Betieanu (Communication Manager), Adriana Trocea (Communication Specialist), Ioana Cenuşă (Communications Officer)

Publicis România:

Jorg Riommi (Chief Creative Officer), Silviu Nedelschi (Group Creative Director), Romulus Petcan (Copywriter), Gabriel Gherca (Art Director), Ştefan Manole (Art Director), Oana Radu (Account Director), Camelia Efrimov (Senior AV Producer), Andreea Grigorean (PR Officer), Ioana Moaşa (PR Executive), Raluca Cojocaru (PR Executive), Miruna Săndulescu (Events Account Director), Nora Dumitrescu (Set Design), Lucian Moise (Production)

Mitra Film- Adriana Ionică (Post Production)

Abis Studio- Mihnea Trancu

Guliver/ Getty Images- Diana Floca



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Larisa Udilă, despre problemele fiicei sale. Ce decizie importantă a luat influencerița cu privire la cea mică: “Din cauza poziției din burtică.”

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

VIDEO Mașină făcută scrum pe DN1! Ce au găsit pompierii în vehiculul care A ARS CA O TORȚĂ i-a îngrozit. Șoferul era ars de viu: "În interiorul autoturismului..."

Deea Maxer și-a păstrat numele fostului soț chiar și după căsătoria cu Constantin Cataramă. De ce a luat artista această decizie: “Eu am solicitat.”

Diana, în lacrimi din cauza lui Ahmed! Ștefan o consolează în aceste momente grele: „Este singura persoană care o poate face să zâmbească”

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro