Dezvăluirile emoționante ale medicului care l-a tratat pe Mihai Leu. „Un exemplu de curaj și demnitate în lupta cu o boală care i-a provocat multă suferință.”

Dezvăluirile emoționante ale medicului care l-a tratat pe Mihai Leu. „Un exemplu de curaj și demnitate în lupta cu o boală care i-a provocat multă suferință.”
Dezvăluirile emoționante ale medicului care l-a tratat pe Mihai Leu. „Un exemplu de curaj și demnitate în lupta cu o boală care i-a provocat multă suferință.”

Fostul campion, Mihai Leu, s-a stins din viață după o luptă de mai bine de un deceniu cu o boală nemiloasă. Declarațiile făcute de medicul care l-a tratat.

Zilele trecute, decesul lui Mihai Leu șoca pe toată țara, dar mai ales pe apropiații lui, care au aflat că s-a stins din viață, la vârsta de 56 de ani, după ce s-a luptat cu o boală nemiloasă mai bine de un deceniu. Acesta a fost transportat în luna aprilie de la Hunedoara la București, acolo unde a și fost operat, însă a rămas sub observație medicală. La acel spital în Capitală a ajuns și anul trecut, iar până acum a reușit de fiecare dată să lupte cu boala, iar toți cei apropiați au sperat la un miracol și de această

dată.

Ce mesaj a transmis medicul care l-a îngrijit pe Mihai Leu?

Citește și: FOTO Familia și apropiații aduc un ultim omagiu lui Mihai Leu. Ce s-a întâmplat când a ajuns la Hunedoara

Mihai Leu
Mihai Leu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce a spus Mihai Leu, pe patul de spital, înainte cu o lună să se stingă din viață. Declarațiile lui Titi Aur: “Se întâmpla în rezerva în care era la Fundeni."

Un mesaj emoționant a venit și din partea spitalului care l-a îngrijit pe fostul campion  și care a încercat să îi salveze viața. ”În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23.00, Mihai Leu a decedat. Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Spitalul Fundeni, în numele prof. dr. Irinel Popescu. De asemenea, medicul care l-a operat și a sperat la o minune, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare despre marele campion la box și raliuri, care a reușit întotdeauna, prin curaj și devotament, să obțină rezultate uimitoare. ” A plecat la Domnul un om și un sportiv excepțional, cum foarte rar se poate vedea.
Mihai Leu a fost, în același timp, și un exemplu de curaj și demnitate în lupta cu o boală care i-a provocat multă suferință timp de aproape 11 ani. A continuat să concureze în raliuri, cu rezultate absolut remarcabile. Și-a iubit și susținut familia permanent. Va rămâne în istorie, ca un mare campion dar și ca un mare caracter! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe doamnei Ana și lui Marco!”,
a transmis dr.
Irinel Popescu.

Mihai Leu
Mihai Leu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Când va avea loc înmormântarea lui Mihai Leu și unde i se va putea aduce un ultim omagiu fostului campion. “Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi.”

Relațiile intime după menopauză. Subiectul despre care îți e rușine să vorbești

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

Un program cu Inteligență Artificială a anunțat că Donald Trump și JD Vance au murit bolnavi de rabie

VIDEO Gabriela Cristea, despre modul în care a reușit să scape de kilogramele în plus și să-și schimbe complet stilul de viață

Horoscop marți, 30 iunie 2026: O zodie reușește să își vadă visul cu ochii. Aceasta își achiziționează mașina mult dorită

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro