Defne, părăsită de Omer

Defne, părăsită de Omer

Situațiile delicate, dramatice prin care continuă să treacă membrii familiilor Șirhan și Karadag vor surprinde privitorul în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, difuzat la Kanal D.

Reintoarcearea acasă a lui Omer dă naștere unor sentimente amestecate, de bucurie, empatie dar și tristețe, tânărul nereușind să-și recunoască familia. Singura persoană alături de care se simte Omer în siguranță este Gulșad, iar Defne este nespus de tristă din cauza problemelor prin care trece logodnicul ei.

Plecarea neașteptată a lui Aslî dă naștere unor noi discuții intense în familia lui Alpay, dar și Kerem, tânărul îndrăgostit, este distrus de când a fost ”părăsit” de aceasta. Pe de altă parte, Funda află că poartă în pântec copilul lui Alpay însă se teme să îi dea vestea soțului său.

Faptul că Halil și Mirza vor fi eliberați din închisoare bucură ambele familii implicate în jocul meschin al lui Kenan, de care acestea nu știu încă nimic, însă întreaga bucurie a acestora este umbrită de starea de sănătate a

lui Omer. Cu toții fac imposibilul pentru ca tânărul să-și recapete memoria, însă până la vindecare este drum lung.

Cum va reacționa Defne când va afla că în viața lui Omer a apărut tânăra Gulșad, de care acesta este nedespărțit, și cum se gândește Kenan să scape basma curată din problemele în care a implicat familiile Șirhan și Karadag puteți afla în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, difuzat numai la Kanal D.  

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Armin Nicoară, clipe de panică după ce s-a întors din vacanță: „Nu mai am nimic.”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Unde a fost, de fapt, găsit mort generalul Dorin Ioniţă şi DE CE A ALES tocmai acest loc? INFORMAȚIILE APĂRUTE ACUM schimbă imaginea ultimelor sale ore: "În proximitatea acestuia a fost..."

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Cum l-a surprins Daniela pe Valentin de ziua lui: „Vrei să îmi cumperi mașină sau ce se întâmplă”

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro