Decizia Adrianei Bahmuțeanu după căsătoria civilă cu George Restivan. Va fi aceasta o relație la distanță? “Eu acolo aș câștiga foarte mult cu meseria mea.”

Decizia Adrianei Bahmuțeanu după căsătoria civilă cu George Restivan. Va fi aceasta o relație la distanță? “Eu acolo aș câștiga foarte mult cu meseria mea.”
Decizia Adrianei Bahmuțeanu după căsătoria civilă cu George Restivan. Va fi aceasta o relație la distanță? “Eu acolo aș câștiga foarte mult cu meseria mea.”

La începutul lunii octombrie, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au făcut cununia civilă, după o perioadă în care viața vedetei a fost exterm de tensionată.

Adriana Bahmuțeanu a trecut până acum prin multe momente care i-au adus suferința. După decesul lui Silviu Prigoană, vedeta nu și-a mai putut vedea copiii și nici nu au mai avut relația dinainte, iar în luna septembrie aceasta și-a pierdut și mama. A încercat de fiecare dată să lupte cu toate obstacolele venite în calea ei, chiar dacă a avut momente în care s-a simțit de-a dreptul epuizată. La începutul lunii octombrie, Adriana și George Restivan și-au unit destinele și pare că vedeta încearcă mai mult ca niciodată să își aducă bucurii în viața ei.

Chiar dacă o mare parte din timpul relației a fost petrecut la distanță în cazul lor, Adriana și George s-au gândit mai bine în a face pași importanți spre viitor. Astfel, după acest eveniment, Adriana vine și cu o decizie pe care vrea să o ia cu privire la mutatul în SUA. În cadrul unui interviu pentru un post de televiziune, vedeta a vorbit despre asta. „Nu o să fie foarte la distanță (n.r.
căsnicia), căci și eu aș vrea să plec acolo. Chiar vreau să mă stabilesc în SUA, am viză, iar eu acolo aș câștiga foarte mult cu meseria mea, ca psiholog. În Statele Unite se câștigă extraordinar de bine și îmi place ce fac în domeniul ăsta să lucrez(…) Știu termenii, pentru că am avut foarte multe formări în limba engleză.”,
a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Mama Adrianei Bahmuțeanu și-ar fi dorit să fie alături de fiica ei la pasul cel mare

Citește și: Primele declarații ale Adrianei Bahmuțeanu după căsătoria civilă cu George Restivan. Copiii nu au venit nici la acest eveniment important: „Spre sfârșitul vieții o să scriu o carte.”

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Adriana Bahmuțeanu a amânat nunta cu George Restivan, deși a spus că planurile nu se vor schimba. De ce face jurnalista asta: “Nu există așa ceva.”

Mama Adrianei Bahmuțeanu s-a stins din viață în urmă cu o lună, iar faptul că a făcut cununia la scurt timp după acest eveniment nefericit a atras după sine și câteva comentarii răutăcioase. Vedeta a explicat de ce a făcut asta, fiind una din dorințele mamei sale. „Am ținut să facem actele, pentru că mama mea și-a dorit foarte mult ca eu să fiu la casa mea, cununată, cu acte.

Astăzi am venit doar să semnăm actele, nu va fi o petrecere, nu va fi o nuntă. Va fi o cununie civilă simplă, formală. Am reprogramat nunta, care va fi o mega mega petrecere, cu toți prietenii, pentru anul viitor. Da, bineînțeles că iau numele soțului.”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Horoscop săptămânal 18 – 24 mai 2026: Acest semn zodical simte în sfârșit că este liber și că își poate controla propria viață fără să mai depindă de nimeni- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

FOTO Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au cununat civil, astăzi! Deși evenimentul nu a prins-o într-o perioadă prea bună, a vrut să îl ducă până la capăt

Ce fel de tată este Nicușor Dan. Gesturile fiului său au atras imediat atenția la evenimentul de la Romaero Băneasa

Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

DETALII CUTREMURĂTOATE despre polițistul găsit împușcat în mașina de serviciu. CE A FĂCUT ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ înainte să recurgă la gestul fatal te sfâșie

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 16 mai 2026: Semnul zodiacal care își găsește în sfârșit jumătatea

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro