Cu totii cunoastem cupluri, celebre sau mai putin celebre, care fac din viata lor un spectacol intens cu acte de iubire si de ura, cu impacari si despartiri.
Le-am privit pentru ca ne-au atras ori ne-au intrigat, ne-am intrebat si nu am stiut cum sa raspundem acelui ”de ce?” De ce se intoarce din nou la el sau de ce el se intoarce din nou la ea? De ce? Raspunsul il ofera psihoterapeutul Simona Ghinea.
Psihologic vorbind, raspunsul se regaseste in istoria fiecarei persoane, in forma si consistenta relationarii pe care copilul, astazi adult, a avut-o cu cei care l-au ingrijit. Inca din prima copilarie, natura experientelor traite ne cristalizeaza structuri predictive de relationare si interactie cu ceilalti.
Schemele mentale create inca de atunci codifica tipologia asteptarilor pe care le avem fata de comportamentul celorlalti in relatia cu noi. Tendinta psihica este de a ne ”repara”, de a opri vulnerabilitatea cauzata de traumele emotionale timpurii, ceea ce determina cumva o repetitie simbolica a acelor experiente.
Mai concret, daca suferinta noastra a fost cauzata de neglijenta tatalui, atunci tendinta inconstienta este de a fi atrasi intr-un parteneriat cu o simbolistica similara. Daca mama ne-a ”neglijat” sau daca ne-am simtit ”neiubiti”, atunci e putin probabil sa fim atrasi de un partener prezent si iubitor, ci mai degraba ni se aprind calcaiele dupa unul care stie cum sa ne ignore. Cu alte cuvinte, suntem victime sigure ale experientelor timpurii cand invatam ce e normal si ce nu.
Pe masura ce trece timpul, schemele noastre mentale devin din ce in ce mai complexe, in lumea noastra intra si alte personaje, iar din interactiile cu acestea, invatam si ne dezvoltam diverse mecanisme de adaptare si protectie. Invatam sau nu, ca actiunile si comportamentele noastre sunt motivate de ganduri si emotii, ca gandurile sunt reprezentarile noastre si chiar daca pot fi generate si influentate de stimuli externi sau interni, putem dobandi autonomie asupra lor prin capacitatea de a intelege.
Teama noastra inconstienta, in cele mai multe dintre cazuri, de a nu fi ”abandonati”, ne face sa traim sentimente negative, vinovatie, emotii intense la gandul ca nimeni altcineva nu ne poate iubi, convingeri ca nu meritam sa fim iubiti. Cu o stima de sine scazuta sau fluctuanta, repetam experientele negative si ramanem in relatii vicioase, convinsi fiind ca noi nu suntem suficient de buni, de frumosi sau de inteligenti, iar daca ne-am ”corecta”, lumea noastra s-ar schimba.
Aceste ganduri irationale ne ocupa mintea si ne incapaciteaza abilitatea de a fi obiectivi, astfel ca nu vedem si nu intelegem problemele partenerului sau patologia din dinamica relatiei de care suntem dependenti si repetam cu scopul reparatiei, fara ca, de fapt, sa reparam nimic, pe principiul “daca alegi la fel, obtii la fel”.
Ce e de facut? Nu e simplu, dar nici imposibil. Astfel de comportamente se invata, creierul are proprietati plastice, adica suporta modificari de structura, pe toata durata vietii, in urma experientelor si a stimulilor la care suntem supusi sau la care ne supunem intentionat, ceea ce face din noi personalitati modelabile. Nici macar genetica nu se mai pune de-a curmezisul: stiinta demonstreaza ca singura noastra mostenire genetica este calitatea de a ramane oameni si nu cai. Genele noastre se exprima tot in raport cu stimulii.
Cu alte cuvinte, natura ne este favorabila si raspunde pozitiv schimbarii. Foarte important este sa intelegem ce se intampla cu noi, sa intelegem care sunt alegerile ce ne produc suferinta, sa descoperim de ce am facut acele alegeri, sa constientizam beneficiile din spatele alegerilor noastre. Intotdeauna exista beneficii cu rol de suport pentru comportamentele nedorite, iar ele nu sunt la vedere.
Citeste continuarea pe: www.csid.ro
