De ce se desparte de tine în funcție de zodie

De ce se desparte de tine în funcție de zodie

O relație de iubire în care cei doi sunt de nedespărțit pare de-a dreptul ruptă din Rai. Clipele petrecute împreună par a nu se mai sfârși nicicând, nori de iubire plutesc deasupra amorezilor și o inimă gigantică tronează oriunde merg ei.

Ce este de făcut, însă, atunci când acea inimă se rupe brusc în două bucăți, norii se întunecă și clipele ajung la final? Sau, mai bine zis, de ce se ajunge la acest moment nefericit? Uneori, răspunsul este scris în stele. Nu, nu trebuie să ne holbăm noaptea la cer atunci când stelele răsar, ci trebuie să ne uităm la… horoscop! Fiecare zodie are toanele ei, și este bine să știm la ce să ne așteptăm atunci când ne uităm la un posibil partener.

BERBEC

Când spui berbec, te gândești prima dată la animalul încornorat sau la arma medievală de penetrare a clădirilor. Ulterior, mintea îți zboară spre semnul zodiacal cu același nume, de la finele lui martie și începutul lui aprilie. Asemeni reprezentării fizice a zodiei, oamenii din Berbec sunt încăpățânați, ducând asta până la extrem. Dorința lor de a controla viețile celor din jur nu este chiar un avantaj pentru ei, deoarece persoana de lângă poate să se simtă dominată, și probabil nu va manifesta un sentiment de iubire extaziată față de ei.

De obicei, Berbecul este cunoscut pentru spiritul aventuros, lucru neîmpărtășit de toată lumea. Aceste caracteristici combinate pot duce la o ceartă în cadrul cuplului și, pentru că nu are disponibilitatea și energia necesare, domnul sau doamna Berbec nu va lupta pentru relație și o va lăsa să se stingă latent.

TAUR

Taurul este unul dintre cele mai stabile semne atunci când vine vorba de o relație, mai ales dacă persoana respectivă a fost hoață și i-a furat inima lui romantică. Totuși, chiar și un Taur a ajuns să se despartă de persoana căreia i-a adus flori și ciocolată, și i-a pregătit cine romantice după cum îi stă în caracter. Ar putea părea surprinzător momentul despărțirii, știind ce fel de persoană este el, dar niciodată nu trebuie să spui niciodată! Ca alte zodii, și domnul Taur are toanele lui.

Citeste mai mult pe horoscop yve.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop Cassandra 18-24 februarie. Faceți curățenie printre prieteni și vă veți aduce aminte de această perioadă

Fiica lui Ilie Năstase a atras toate privirile la cea mai recentă apariție. Alessia s-a transformat într-o tânără superbă și și-a lansat propria afacere

Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere

DECLARAȚIA tânărului de 22 de ani! Fiul polițistului din Piatra Neamț A RECUNOSCUT CRIMA. Cum a pus la cale planul pentru a-și ucide părintele? DETALIILE SUNT CUTREMURĂTOARE

Valentin Sanfira și-a deschis sufletul în fața fanilor. Artistul a transmis un mesaj emoționant: „Sufletul omului trece prin multe...”

AVERTISMENT de la ANM! Vine codul GALBEN în România... Vezi mai mult

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro