Artista Elena Merișoreanu a ajuns la spital, în urma unei probleme care i-a provocat neplăceri în ultimele săptămâni. Deși lua antibiotic, medicii au fost nevoiți să intervină.
Elena Merișoreanu a ajuns să ceară ajutor de specialitate în urma unei probleme ce pare, în primă fază, ușor de gestionat, însă nu a fost așa. Artista s-a confruntat în ultimele săptămâni cu otită la una dintre urechi, iar după ce a tratat, a avut aceeași problemă și la cealaltă ureche.
„Aproape trei săptămâni, dacă nu mai bine m-am vindecat la una (n.r. ureche), bineînțeles, cu tratamente serioase și s-a mutat la cealaltă, iar acum fac tratament pentru cealaltă ureche, dar să știi că nu am avut în viața mea otită, dar e foarte dureroasă. Nu auzeam și vă dați seama, unde mă duceam, trebuia să aud orchestra. E foarte neplăcut”, a declarat Elena Merișoreanu, pentru un post TV.
Cum se simte artista acum, după ce medicii au intervenit?
Medicii au avut grijă să îi administreze cele necesare vindecării, în spital, iar ulterior i-au dat indicații clare cu ce are de făcut acasă și tratamentul pe care trebuie să îl urmeze. Aceasta l-a terminat, iar acum spune că se simte mai bine. Chiar dacă situația pare sub control, artista merge periodic la controale, iar în primele săptămâni de la debutul durerii, medicii i-au recomandat operația, însă și-a revenit după tratament.
„Acum sunt bine. Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt pe calea cea bună și sper să fie bine(...) Mă duc tot timpul (n.r. la doctor), să mă vadă, să mă controleze, pentru că îmi pune niște picături și îmi bagă o fașă în ureche, ca să țină, probabil cu medicamente, ce pun ei acolo”, a mai povestit interpreta de muzică populară.
Citește și: Fiul lui Nicolae Guță a fost REȚINUT! Tânărul este acuzat de... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro