Acesta obișnuiește să își expună gândurile liber pe rețelele de socializare, așa cum s-a întâmplat și recent.
David Pușcaș este fiul adoptiv al Luminiței Anghel, iar deși cei doi nu mai păstrează legătura în prezent, tânărul și-a păstrat activitatea în mediul online, făcând chiar nenumărate acuzații cu privire la mama lui și nu numai.
Ce a pățit fiul adoptiv al Luminiței Anghel și cu ce se confruntă în ultima perioadă
În urma cu puțin peste o lună, acesta a postat un filmuleț pe pagina sa de TikTok, în care a mărturisit faptul că se simte singur și nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Astfel, David Pușcaș se pare că are un program destul de dezorganizat din punct de vedere al somnului, care însă pare să se regleze până în prezent, însă tot are gânduri care îl macină, în special în ceea ce privește locul de muncă.
“Bună ziua! Sunt David Pușcaș și astea sunt confesiunile de viață ale unui orfan. Vreau să vă zic că am lipsit un pic, pentru că nu sunt ok… (…) Vreau să vă dau un update din viața mea, vreau să vă zic că am lipsit pentru că… sunt neom de 2 săptămâni.
Mă trezesc la 20:00 seara și mă culc la 05:00-06:00 dimineața, din cauza căldurii, nu mă simt bine. Astăzi am învins, m-am culcat la 05:00 dimineața și m-am trezit la 09:00 dimineața, probabil corpul a zis că e destul. (…) Dumnezeu nu mă lasă niciodată (…), nu mă las, nu renunț.
O să îmi caut job, în continuare îmi caut job, îmi doresc un job stabil, pentru mine, să fiu ajutat, recunosc că am nevoie de ajutor. Mă simt singur, am stat doar în casă… singurătate pură… pierdut, așa mă simt! Efectiv atât de pierdut! Vă iubesc! Sunt David, sunt aici, sunt puternic, nu mă las!”, a declarat David Pușcaș, în filmulețul postat pe pagina sa de TikTok.