David Popovici s-a calificat la finala de 200 de metri liberi și apoi a câștigat finala! Cum a fost surprinsă iubita lui în marele moment

David Popovici s-a calificat la finala de 200 de metri liberi și apoi a câștigat finala! Cum a fost surprinsă iubita lui în marele moment

David Popovici a fost suținut în proba de 200 de metri liber. Românul a avut al patrulea cel mai bun timp din semifinale.

David Popovici s-a calificat la 200 de metri liber, iar tânărul a fost susținut din tribună de către iubita lui, Taisia Nițuleasa, cea care flutura steagul României din tribune. Cei doi au o relație încă din timpul liceului, însă chiar dacă au ales să studieze la facultăți diferite, povestea lor de iubire a mers mai departe. Ulterior, David a hotărât să renunțe la facultate, iar aceasta l-a susținut de fiecare dată în toate competițiile sale, mai ales pentru faptul că performanțele obținute de David Popovici  implică numeroase ore de antrenament și deplasări. Iubita lui este urmărită pe rețelele de socializare în special pentru machiajele pe care le realizează, făcând mai multe demonstrații în această sferă.

Iubita lui David Popovici, alături de sportiv în mai multe competiții ale sale

Citește și: Cristina Șișcanu vorbește despre decizia lui David Popovici de a-și achiziționa o mașină scumpă. “Într-o țară normală, acest eveniment nu ar fi fost o știre.”

David Popovici [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce mănâncă David Popovici după antrenament? „Este important să mănânci imediat după ce ai depus efort intens! Eu beau foarte mult lapte.”

David Popovici  a fost însoțit până acum de iubita lui în mai multe competiții, iar aceasta s-a bucurat la fiecare performanță a sportivului, chiar dacă nimic nu este ușor în acest drum. A ajuns să aducă medalii importante până acum țării, fiind un nume întâlnit pe buzele multor români, cei cu speranța că înotul poate să ajungă la nivel înalt. Acum ceva timp, în cadrul unui interviu, David Popovici vorbea despre programul său, dar și cum Taisia a ajuns să îl înțeleagă și să aibă mare noroc pentru faptul că a dat de ea.

Se susțin reciproc în activitățile profesionale pe care le realizează și a ajuns să nu se mai simtă vinovat de faptul că poate sunt și momente în care nu petrece la fel de mult timp alături de ea. „Nu a fost ușor pentru Taisia să-mi înțeleagă programul, să-l accepte, dar a învățat să mă susțină. Oricât de greu i-ar fi când plec cu săptămânile, pe alt continent, mă înțelege. Am mare noroc că am dat de ea. Asta mă ajută să mă bucur de ceea ce fac, să nu mă simt vinovat. Acum două zile a intrat într-o trupă de dans. Ea a făcut dans de performanță, acum a dat o audiție, ceva mai serios (…) O susțin, ea mă susține. Acum abia aștept să înceapă și ea acest regim de antrenament”, declara acum ceva timp David Popovici.

Citește și: Horoscop luni, 28 septembrie 2026: Zodia care este arătată cu degetul pentru greșala unui coleg de muncă. Aceasta riscă și ripostează, dar are de câștigat simpatia șefilor- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

David Popovici [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

David Popovici vorbește despre începuturile sale în cariera de înotător! „Eram destul de leneș când eram mic! La antrenamente mă prefăceam că mă doare umărul.”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească

EXCLUSIV Dublu moment de strălucire pentru Medana Oprea la "The ICONS GRAND GALA 2026". APARIȚIE SPECTACULOASĂ și un Premiu de Excelență. Prezența ei a adus eleganța și farmecul MARILOR GALE INTERNAȚIONALE: "Este o recunoaștere care mă..."

VIDEO Iarnă neașteptată pe Transfăgărășan și în Munții Făgăraș: Turiști blocați și condiții dificile de drum

Horoscop duminică, 27 septembrie 2026: Zodia care are parte de o zi aproape perfectă. Nimeni nu îi poate strica starea de spirit

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro