Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu

Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu

M-a întrebat cineva zilele trecute cum de mai am emoții când intru în emisie după atâția ani de carieră în fața publicului?

Și eu mă întreb, dar cred că e cumva firesc și mă bucur că există aceste emoții pentru că ele sunt semn că ești VIU, în sensul acela de autentic.  E ca un foc interior care te tine în priza, te consuma în sensul bun, al conectării cu ceilalți. Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu.

Atât la "Follow us!", cât și la podcastul "Gând la gând cu Teo" pun această emoție la treabă, nici nu aș avea cum altfel. La podcast vin oameni alături de care am trăit anumite lucruri, avem amintiri comune și mereu sunt surprinsă de modul cum retrăiesc cu invitații mei acele lucruri care ne leagă.

La emisiunea "Follow us!", de la momentul la care mă cablez, cel în care mă așez pe scaun alături de Ilinca, parcă un buton nevăzut se declanșează singur și intru în trepidații.

Din momentul în care începem discuțiile parcă emoțiile se mai domolesc un pic, pentru că intră în priză rațiunea.

E un balet al emoțiilor pe care îl trăiesc zilnic, în fața oamenilor, face parte din mine, nu aș schimba nimic tocmai pentru că aceste emoții mă leagă de cei care mă urmăresc, de cei care îmi oferă timp din timpul vieții lor.   Teo vine la pachet cu emoția, orice-ar fi!

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

George Restivan, surprins în ipostaze intime cu Adriana Bahmuțeanu: „Cenușăreasa mea.”

Brad Pitt, la un pas de sinucidere din cauza Angelinei Jolie? ”Nu vedeam nicio ieșire!”

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Ancheta a scos la lumină DETALII CUTREMURĂTOARE. Ce s-a aflat acum despre femeia de 50 de ani din Botoșani a șocat familia victimei. A IEȘIT LA IVEALĂ abia după ce a fost reținută de polițiști: "În urma unui..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro