Cum testăm compatibilitatea cu partenerul. „Cu partenerul nepotrivit avem chimia cea mai nebună”

Compatibilitatea cu partenerul
Cum se află compatibilitatea cu partenerul 

Citește mai jos cum poți afla compatibilitatea cu partenerul potrivit, când întâlnești persoana potrivită și dacă ești compatibil cu persoana iubită.

Atunci când vine vorba despre alegerea partenerului potrivit, putem observa în jurul nostru persoane care par să nu se potrivească și despre care menționăm că sunt complet incompatibile. De asemenea, unele persoane au tendința de a alege un partener nepotrivit, iar în spatele acestui fapt se află multe lucruri, așa cum precizează psihoterapeuții specializați în relația de cuplu.

Se spune că atunci când alegem pe cineva, căutăm la acea persoană să fie ceea ce am fost în trecut, ceea ce suntem în prezent ori ceea ce ne dorim să devenim.

În cazul în care propriul echilibru lipsește, psihologii și terapeuții atrag atenția că vom avea tendința să respingem un partener echilibrat, deoarece va părea mult prea diferit de noi.

Citește și: Cum se schimbă viața de cuplu după apariția unui copil. „Când apare bebelușul nu-și mai pot permite să fie spontani”

Studiu de compatibilitate
Studiu de compatibilitate in relatie[Sursa foto: Unsplash]

Citește și: Când se maturizează o femeie vs. când se maturizează un bărbat. „Ar trebui să aibă loc un ritual de inițiere”

Compatibilitatea cu partenerul. Cum se determină

Alina Iliescu, psihoterapeut, a explicat în cadrul unei emisiuni TV de ce avem tendința de a alege parteneri nepotriviți și ce este de făcut în această situație.

„Din păcate, cu partenerul nepotrivit, avem chimia cea mai nebună și atracția cea mai mare. Pentru că exact patologia pe care am avut-o noi în copilărie.

Dacă am avut un părinte abuzator, o să căutăm un partener abuzator care este indisponibil emoțional și suntem obișnuiți cu acel lucru și avem atracție către acel lucru. Pentru că ne dă ceva și apoi se retrage și apoi ne abuzează puțin și ne înnebunește și creează acea nebunie de moment. Sexualitatea este mult mai interesantă când este acea nebunie de moment, pentru că sexualitatea se creează când este dezechilibru.

Citește și: Care sunt limitele într-o relație. „Nu trebuie să facem reguli”

Persoana potrivita pentru mine
Cum aflu persoana potrivita pentru mine [Sursa foto: Unsplash]

Când este echilibru și avem o relație relaxată și suntem obosiți și nu avem chef, nu se întâmplă nimic. Avem două feluri de a alege, una se numește narcisică și avem un partener sau o parteneră care seamănă cu noi în trecut, ori seamănă cu noi în prezent, ori este idealul la ce ne-am dori noi, aceasta este alegerea narcisică.

Și avem alegerea anaclitică, în general seamănă cu unul dintre modele parentale, cu tata, cu mama, cu bunicii, cu sora, cu fratele, cu o persoană care ne-a iubit și pentru noi are o influență mare. Însă, ajungem la modelele negative, dacă cineva ne-a abuzat și ne-a creat niște traume, este posibil să alegem și pe partea de traumă și să nu mai reușim să ieșim din acel model.

Și cumva noi românii am fost destul de abuzați emoțional – abuz verbal, abuz fizic pentru că am mai luat bătaie. Și atunci, este foarte important când alegem un partener să ne dăm seama că prima dată o să ne atragă patologia lui, adică el are cumva cam aceleași găuri negre, aceleași probleme pe care le avem noi”, a dezvăluit psihoterapeutul despre modul în care alegem partenerul de viață.

Cand intalnesti persoana potrivita
Cum recunosti persoana potrivita[Sursa foto: Unsplash]

Citește și: Rezumat episodul 9 „Ai nimănui”, difuzat în 9 aprilie 2026 la Kanal D: Azize este obligată să se căsătorească cu Devran- kanald.ro

Citește și: Știrea momentului în România!- stirilekanald.ro

Citește și: 5 metode prin care poți atrage bărbatul care nu te mai vrea!

Când întâlnești persoana potrivită. Ce trebuie să faci

Următorul pas este să descoperim cât de compatibili suntem cu persoana potrivită nu doar din punct de vedere intim. Cât de bine ne înțelegem ca parteneri. Astfel, cealaltă persoană trebuie să fie o persoană cu care să îți placă să petreci timpul, să te simți ca acasă cu acea persoană, să te simți bine, să pară că este cealaltă jumătate. Și atunci când te simți bine și poți renunța la măști, atunci poți spune că ai găsit persoana potrivită.

Citește și: Care sunt limitele într-o relație. „Nu trebuie să facem reguli”

Însă, dacă întotdeauna trebuie să îți pui măști, iar partenerul îți reproșează că nu ești așa cum îți dorește și îți cere să te schimbi, atunci nu este partenerul potrivit.

În plus, fiecare dintre noi are în interior un copil, un adult și un copil. În primul caz, copilul e partea responsabilă de partea pusă pe glume, cu imaginație și cu copii. Adultul e partea responsabilă, gândește într-un fel și este mai organizat. Bătrânul este acea partea a conștiinței, este mai rigid.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum este Irinel Columbeanu după ce a ales botezul și ce va face fostul milionar de Paște: “A găsit acolo oameni cu suflet mare.”

Horoscop de Paște 2026: Cum te găsește lumina sărbătorii în funcție de zodie

Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”

Marius Baldovin, declarații fără perdea despre Valentin Sanfira. CE NU POATE ASCUNDE LA NESFÂRȘIT: "El, mai devreme sau mai târziu, va recunoaște acest lucru. Acum, fiind în..."

Claudia Puican a dat vestea cea mare despre fiul ei. Ce urmează să se întâmple în câteva zile: „Un amestec de trăiri pe care nu le voi uita niciodată.”

Horoscop vineri, 10 aprilie 2026: Semnul zodiacal este extrem de irascibil și riscă să îi îndepărteze pe toți cei din jurul său

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro