Cum ştii că moartea este aproape. Semne că se apropie sfârşitul. E TERIFIANT!

Cum ştii că moartea este aproape. Semne că se apropie sfârşitul. E TERIFIANT!

Cum ştii că moartea este aproape. Semne că se apropie sfârşitul.

Nimeni nu poate să spună când vom muri, însă medicii susţin că există câteva semne pe care organismul le dă când unei persoane i se apropie sfârşitul. De asemenea, medicii îi sfătuiesc pe cei care au grijă de persoane extrem de bolnave să nu le forţeze să mănânce sau să stea treze dacă acestea refuză aproape orice aliment şi simt nevoia să doarmă foarte mult. Aceste simptome, spun doctorii, sunt normale şi ar putea prevesti moartea.

Pierderea poftei de mâncare

Nevoia de energie scade, astfel că pofta de mâncare este redusă. În multe cazuri, persoanele nu mai vor decât cantităţi foarte mici de apă şi alimente care se digeră uşor.

Oboseală extrem de puternică şi nevoia de somn

Oamenii aflaţi în această situaţie petrec cea mai mare parte a zilei dormind, întrucât metabolismul încetineşte. 

Confuzie şi dezorientare

Înainte de moarte, bolnavii trec prin stări de confuzie, întrucât creierul nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. S-ar putea ca aceştia să nu mai ştie unde se află, cum se numesc sau cine sunt persoanele din jurul lor. 

Respiraţie "neregulată"

Inspiraţia şi expiraţia devin neregulate. De multe ori, după ce pacienţii inspiră adânc, urmează o pauză de 5 până la 60 de secunde în care aceştia nu mai respiră deloc. 

Umflarea gleznelor şi a labei picioarelor

Având în vedere că rinichii nu mai funcţionează aşa cum ar trebui, lichidele nu se mai elimină normal, ci se pot acumula în aceste zone ale corpului. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum să faci cel mai bun cheesecake, fără coacere. Rețeta deliciului

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

VIDEO Mașină făcută scrum pe DN1! Ce au găsit pompierii în vehiculul care A ARS CA O TORȚĂ i-a îngrozit. Șoferul era ars de viu: "În interiorul autoturismului..."

Prima fotografie cu Sorina și părinții adoptivi în SUA

Diana, în lacrimi din cauza lui Ahmed! Ștefan o consolează în aceste momente grele: „Este singura persoană care o poate face să zâmbească”

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro