Cum să îți actualizezi rutina de îngrijire a pielii în sezonul rece


Cum să îți actualizezi rutina de îngrijire a pielii în sezonul rece

Așa cum garderoba ta are nevoie de o împrospătare la schimbarea sezonului, rutina de îngrijire a tenului trebuie adaptată odată cu debutul sezonului rece. Dacă ai observat că, în ultimul timp, pielea ta este mai ternă și se descuamează, poți pune aceste efecte pe seama toamnei.


In articol:

Modificarea temperaturilor și a umidității se resimte la nivelul pielii și, în plus, petrecerea unor perioade mai îndelungate în interior, în defavoarea statului afară, își spune cuvântul. Totodată, în curând, pielea ta va avea nevoie de mai multă hidratare și pentru a face față căldurii uscate din locuința încălzită. Iată cum să îți actualizezi rutina de îngrijire a pielii în sezonul rece, pentru a te bucura în continuare de un ten sănătos și luminos:

Folosește acizi și retinol în proporții mai mici

Pielea devine mai uscată și mai sensibilă toamna și iarna.

Ai putea crede că exfolierea ar putea înrăutăți asta, dar, în realitate, este important să continui să o faci. Alege însă acizi și retinol cu o concentrație mai mică, pentru a reduce riscul apariției iritațiilor. Un exfoliant chimic va fi întotdeauna mai eficient decât un scrub și va îmbunătăți reținerea hidratării. Testează cele mai blânde variante de AHA și acid mandelic și bucură-te de o piele netedă și curată în sezonul rece!

Introdu uleiurile în rutina de îngrijire zilnică

Fluctuațiile de temperatură dezechilibrează hidratarea pielii. Aceasta se poate usca și descuama în lunile de iarnă. Utilizarea uleiurilor te va ajuta să îți hrănești mai bine pielea pe termen scurt, dar și să îmbunătățești retenția hidratării pe termen lung. Mixurile de uleiuri pot fi încorporate în orice lotiune de corp, dar și în cremele antirid pe care le folosești în mod obișnuit.

Nu uita de vitamina C

Pentru a-ți menține strălucirea specifică lunilor de vară și în lunile mai reci, vitamina C te va ajuta să ai un ten mai luminos și va stimula producția endogenă de colagen, pentru ca tenul tău să rețină mai bine hidratarea și să se poată proteja de agresorii externi. În plus, va stimula regenerarea celulelor pielii după expunerea la ultraviolete și va inversa procesul prin care pielea ta a trecut în perioada verii. Nuanța și textura pielii se vor uniformiza, iar tenul tău își va recăpăta strălucirea naturală.

Folosește un ulei sau un balsam în locul cleanserului obișnuit

Dacă ai folosit până acum un cleanser abraziv sau sub formă de spumă, toamna este momentul perfect să îl înlocuiești cu o formulă pe bază de ulei. Pielea ta va produce, în sezonul rece, mai puțin sebum și, de aceea, este important să o cureți cu un produs blând, care nu usucă tenul. Alege un cleanser cremos, pe bază de ulei sau sub formă de balsam, pentru a îndepărta eficient machiajul fără a dezechilibra producția de sebum.

Suplimentează produsele hidratante

Pe măsură ce temperaturile scad, pielea se usucă tot mai mult, cu precădere în zonele delicate precum pleoapele și buzele. În această etapă, este indicat să folosești mai multe produse hidratante, pentru a-ți pregăti pielea să reziste vremii foarte reci. Măștile de față, balsamul de buze și unguentele nu trebuie clătite, astfel că le poți aplica în fiecare seară, pentru a le lăsa să acționeze peste noapte și pentru a te bucura de extra hidratare.

Nu uita de protecția solară

Chiar dacă nu mai mergi la plajă și, poate, cerul nu mai este la fel de senin, crema cu SPF nu poate lipsi din rutina ta de îngrijire nici în sezonul rece. Radiațiile ultraviolete UVA și UVB sunt la fel de nocive toamna și iarna, indiferent dacă plouă sau ninge și este esențial să îți protejezi tenul și alte zone expuse ale pielii precum gâtul, urechile și mâinile, zilnic, cu ajutorul unei creme cu factor de protecție 50+, cu spectru larg.

Chiar și atunci când ai o rutină de îngrijire stabilă și folosești deja o serie de produse care și-au dovedit eficiența, este important să îți adaptezi obiceiurile și în funcție de factorii externi. Frigul, vântul și umezeala îți pot deshidrata pielea și îi vor conferi un aspect tern, dacă nu chiar zone afectate de descuamare. Dacă vrei să te bucuri în continuare de o piele frumoasă și sănătoasă, actualizează-ți rutina zilnică de îngrijire și ține pasul cu anotimpurile!

Foto: Freepik


Abonează-te pe

Citește și:

Rinoplastia, între urgență medicală și înfrumusețare! "Rinoplastia este intervenția cu cea mai mare rata de reintervenție."

Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf

Sfatul zilei de luni, 26 septembrie. O zodie va avea parte de o surpriză la locul de muncă

Zodiac 26 septembrie 2022. Află ce zodie este mai bine ca niciodată

Zodiac chinezesc 26 septembrie 2022. Află ce zodie nu are deloc încredere în ea

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Informatiile zilei
Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Beauty
Parteneri