Cum să ai sânii mai mari, fără operație și fără trucuri

Cum să ai sânii mai mari, fără operație și fără trucuri

Tot mai multe femei visează la un bust generos, care să atragă priviri admirative și să le rezolve problemele de încredere în sine.

Sâni mai mari, mai fermi, cu un aspect tineresc- acestea sunt câteva din „revendicările” feminine de ordin estetic, iar piață oferă numeroase alternative. Iată cum îți poți crește bustul, fără operație.

- Alege alimente care stimulează circulația sângelui

Îmbunătățirea circulației sângelui poate avea că efect creșterea sânilor. Explicația constă în faptul că astfel substanțele nutritive și oxigenul ajunge mai ușor în zona pieptului. Printre alimentele care îmbunătățesc circulația sângelui se numără usturoiul, ciocolată neagră, ghimbirul, piperul, ardeiul iute, ardeii roșii, ridichea și pepenele verde.

- Masează-ți sănii regulat

Unul dintre cele mai simple metode prin care îți poți mari sănii este să-i masez zilnic. Câte 15 minute de masaj în fiecare dimineață și seară pot face minuni asupra mărimii bustului tău. Masează sănii cu mișcări circulare și astfel vei îmbunătăți circulația sângelui, ceea ce va avea că efect creșterea în volum a pieptului.

- Lucreză-ți musculatura pieptului

Pentru a avea sâni cât mai fermi, este important să faci cât mai des exerciții speciale pentru zona sânilor. Poți face flotări la podea sau la un perete, iar dacă alegi să mergi la sala concentrează-te pe aparatele care lucrează zona superioară a corpului.

sursa: clicksanatate.ro

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Astrologie – Cele mai profunde gânduri ale fiecărei zodii

Hayden Panettiere nu era singură în casă când a murit. Cine se afla cu actrița și cum a fost găsită, detalii tulburătoare ies la lumină

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

Dubla crimă de la Comănești! CINE sunt cele doua femei gasite moarte. Marturiile localnicilor

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Este COD portocaliu și galben de caniculă. Prognoza meteo ANM pentru joi, 20 august 2026: Meteorologii anunță temperaturi de până la 39 de grade Celsius

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro