Cum să ai o relație armonioasă cu un partener cumpătat


Aflați din rândurile următoare cum evităm certurile din cuplu în perioada sărbătorilor din cauza cadourilor de Crăciun.


In articol:

Perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai frumoase perioade din an. Timpul petrecut în familie, mâncărurile bune și cadourile pe care le primim ne pot face de-a dreptul fericiți.

Din păcate, zilele acelea de dinainte de Crăciun sunt foarte dificile pentru toată lumea pentru că reprezintă perioada de pregătire pentru sărbătorile de iarnă, o perioadă foarte stresantă, care se sincronizează și cu sfârșitul anului când suntem foarte obosiți, iar cheltuielile financiare pe care le facem în această perioadă pentru mulți dintre noi reprezintă un moment nu tocmai fericit.

Important este să știm cum să trecem peste aceste momente astfel încât să ne bucurăm de magia sărbătorilor și să nu avem parte de certuri în cuplu, pentru că, potrivit specialiștilor în domeniu, perioada de dinainte de sărbători este predispusă la

apariția certurilor în cuplu într-un mod mai frecvent decât de obicei.

În cadrul unei emisiuni, psihoterapeutul Alina Iliescu a vorbit despre cum să ai o relație armonioasă cu un partener cumpătat.

Iubirea este direct proporțională cu cadourile?

Citește și: Sărbătorile vin cu certuri în cuplu

Iubirea este direct proporțională cu cadourile?

Multă lume se întreabă dacă iubirea este direct proporțională cu banii pe care îi alocă partenerul pentru satisfacerea nevoilor sau dorințelor noastre.

Ei bine, părerile sunt împărțite pentru că depinde bineînțeles de statutul social al fiecărei persoane, dar și de felul său de a fi.

Unul dintre limbajele iubirii sunt cadourile și banii. Este un moment extraordinar să-i arătăm partenerului sau partenerei cât de mult o iubim prin acel buget de cadouri.Persoana de lângă noi are o putere mult mai mare asupra noastră. Studiile spun că în general cheltuim mai mulți bani pentru persoana de lângă noi decât pentru copii, părinți sau colegi. Fiecare dintre noi are două laturi: avem ceva de dat și ceva de luat. În funcție de copilăria noastră, unii dintre noi au de luat mai mult, iar alții au de dat mai mult. Trebuie să ne gândim cum este partenerul sau partenera noastră. Dacă este un personaj puțin mai zgârcit, ar fi bine să îi dăm bugetul de cumpărături, să se ducă împreună cu un prieten și să rezolve el  cadoul de sărbători ca să nu avem cearta de după .”, a explicat specialistul în domeniu.

De asemenea, un alt aspect foarte important în relația de cuplu îl reprezintă dorința persoanei de lângă noi de a fi văzută mai bine în societate prin intermediul cadourilor pe care le primește de la partenerul de viață. În aceste situații, specialistul în domeniu are un sfat pentru persoanele care se confruntă cu un partener pretențios.

Sunt anumite zile în timpul anului care sunt foarte importante pentru noi. În aceste momente este bine să punem bani de-o parte din timp. Este un moment important pentru că este o presiune socială în a te etala și a pune pe rețelele de socializare ce ai primit cadou. E un moment important pentru care ar trebui să ne pregătim.Dacă nu ne cunoaștem foarte bine partenerul sau dacă partenerul este prea pretențios, prea perfecționist și ne creează anumite probleme în alegerea cadoului, ar trebui să avem o discuție și să ne gândim cum să abordăm cât mai bine situația pentru a nu apărea acele certuri celebre de sărbători .”, spune specialistul în domeniu.

Cum reacționăm la un cadou care nu ne place

Citește și: Cum oferi un cadou. „Le putem oferi doar persoanelor foarte apropiate”

Cum reacționăm la un cadou care nu ne place

Fie că este vorba de un cadou de la partenerul de viață, colegi de la muncă sau prieteni, fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat la un moment dat să primească un cadou care nu le-a fost pe plac. Ei bine, acest sentiment de dezamăgire se accentuează mai mult atunci când este din partea unei persoane apropiate, așa cum este partenerul de viață.

Chiar și în aceste momente, specialistul în domeniu ne recomandă să fim cât se poate de cumpătați în a ne exterioriza dezamăgirea pentru că ar trebui să înțelegem că acel om s-a gândit la noi și a făcut un efort pentru a ne lua cadoul respectiv.

„Ar trebui să învățăm să reacționăm puțin mai bine. Chiar dacă ne place sau nu ne place cadoul, măcar expresia, mimica și limbajul corporal să nu fie unul atât de negativ.”, a precizat specialistul în domeniu.


Abonează-te pe

Citește și:

Semnele care anunță că-și dorește o relație stabilă

Adda, surprinsă de mărturisirile făcute de fiul său. Micuțul i-a spus artistei că este bătrână. Reacția surprinzătoare a Addei

Soția lui Bordea, mărturisiri dureroase: 'Când ai prefera să mori. Când nu ai motiv să...'

DESCOPERĂ: 10 idei de cadouri de Crăciun pentru prietena ta cea mai bună

Cele mai frumoase cadouri de Crăciun pentru el


DISTRIBUIE
acest articol

Lifestyle
O veveriţă a fost găsită aproape îngheţată, pe un drum din Mediaş. Ce a făcut un sibian care a găsit-o?
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Tu & El
Parteneri