Cum îi spui ca vrei o relatie deschisă? Mărturiile mai multor cupluri care au trecut deja prin asta şi ce presupune o astfel de relaţie

Cum îi spui ca vrei o relatie deschisă? Mărturiile mai multor cupluri care au trecut deja prin asta şi ce presupune o astfel de relaţie
Cum îi spui ca vrei o relatie deschisă? Mărturiile mai multor cupluri care au trecut deja prin asta şi ce presupune o astfel de relaţie

Să spui partenerului că îţi doreşti o relaţie deschisă nu este întotdeuna uşor. Discuţia nu trebuie să fie dificilă, însă este solicitantă din punct de vedere al comunicării şi negocierii.

„A fost una dintre primele noastre discuţii atunci când ne-am cuplat. Eu sunt ceva mai tânără decât el, dar am mai multă experienţă şi simt că pentru că am fost intimă cu mai multe persoane m-a ajutat să cresc şi să mă maturizez mai bine. A mai avut şi el femei înainte, dar mi-am dorit să se dezvole şi el mai mult. Avem toată viaţa înaintea noastră şi vreau să o gustăm din plin.”

„Trebuie să încep prin a spune că trebuie să fii sigură că partenerul are încredere în tine şi ştie că nu te vei îndrăgosti de altcineva. Odată ce am creat o astfel de relaţie cu partenerul meu, discuţia a apărut natural. Nu i-a plăcut ideea la început, dar ştia că nu îl voi părăsi pentru altcineva, aşa că până la urmă i-a fost uşor să ne acordăm această libertate.”

Ce este o relaţie deschisă?

Pe scurt, o relaţie deschisă este o relaţie non-monogamă în mod consensual. Cu alte cuvinte, cele două persoane care formează un cuplu au decis de comun acord că pot avea relaţii intime şi cu alte persoane. În unele cazuri, unul dintre parteneri este monogam, în timp ce celălalt nu este. De asemenea, swingingul poate fi inclus în categoria relaţiilor deschise şi reprezintă schimbul de parteneri pentru relaţii sexuale.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anca Pandrea și-a scris singură necrologul și dorințele. Ce i-a dictat prietenei sale: “Nici surorii nu i-a spus câte boli are.”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

Este ziua celui mai greu "ADIO" din viața familiei afaceristului din Botoșani. IMAGINILE de la înmormântarea lui Mihai Alexandru Mitoseriu surprind durerea celor rămași în urmă. Ce se poate vedea ÎN JURUL SICRIULUI

Dolunay Soysert, care joacă rolul Neslihan în serialul turcesc Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cel mai important bărbat din viața sa

Secretul pe care Anca Pandrea l-a păstrat până în ultimele zile: „Astăzi a trebuit tot eu să îi dau vestea surorii sale”

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro