Cum faci tunsoarea potrivită în funcție de forma feței

tunsori in functie de forma fetei
Tunsori în funcție de forma feței

Atunci când vine vorba de păr, fiecare dintre noi își dorește să aibă o coafură minunată. Cu toate acestea, este foarte important ca tunsoarea să se potrivească cu forma feței.

În cadrul unei emisiuni, hairstylistul Sorin Stratulat a explicat ce tunsori sunt potrivite pentru fiecare tipologie de față, dar și de ce aspecte trebuie să ținem cont atunci când ne tundem.

Tunsoarea potrivită pentru persoanele cu frunte lată

ce tunsoare mi se potriveste
Ce tunsoare ți se potrivește, în funcție de forma feței[Sursa foto: freepik]

Citește și: Cum ne aranjăm părul ca să fim mai feminine

Chiar dacă multe femei își doresc să se tundă precum anumite vedete, trebuie să înțelegem că cea mai bună variantă este cea care este potrivită pentru noi. De aceea, specialistul a explicat că o față ovală este ideală, deoarece putem să adoptăm o mulțime de tunsori, fie că vorbim de păr lung sau scurt. În cazul persoanelor cu fruntea lată, se recomandă bretonul, care poate fi aranjat în așa fel încât tunsoarea să arate senzațional.

„Este foarte important să adaptăm tunsoarea în funcție de forma feței. Trebuie să ținem cont de un aspect esențial: forma ideală de față este forma ovală. Indiferent de ce altă formă de față avem, trebuie să suprapunem forma pe care o avem noi, pe forma ovală. Dacă avem o frunte foarte lată, avem nevoie de un breton lung, care să taie colțurile frunții, astfel încât să rămână un oval.

E ca la contouringul pe care îl facem la make-up. Folosim părul ca să mascăm colțurile feței.”, a declarat hairstylistul.

Multe femei optează pentru filarea părului, fiind o variantă bună, în special atunci când ne dorim bucle sau volum. Totuși, există niște restricții atunci când vine vorba de această procedură.

„Filarea este un procedeu care se poate aplica pe orice fel de tunsoare.

Nu aș recomanda filarea la părul creț, pentru că oricum este texturat și voluminos. Fața rotundă permite o tunsoare filată, pentru că am nevoie să creez două laterale, să tai din rotundul respectiv. Ce nu ar merge, este să fac un breton foarte drept, pentru că se va bucăla foarte mult partea de jos a feței, fiind rotundă.”, a specificat Sorin Stratulat.

Cum ne tundem dacă avem bărbia ascuțită

tipuri de tunsori femei
Sfaturi legate de tunsori[Sursa foto: freepik]

Citește și: Modele de unghii cu gel la modă în 2023

Expertul în păr a declarat că indiferent de forma feței, există variante de tunsori și coafuri, care să fie în avantajul nostru. În cazul persoanelor cu fața alungită, ce au bărbia ascuțită, hairstyilistul recomandă tehnici pentru a avea volum în partea de sus a capului.

„Întotdeauna am nevoie de compensare a volumelor. Dacă bărbia este foarte ascuțită și proeminentă, trebuie să creez mai mult volum în partea de sus. Ori vom folosi bigudiuri, tapat, sau vom da pur și simplu volum în zona de sus, ca să pot să compensez bărbia ascuțită.”, a declarat specialistul.

Citește și: Carmen de la Sălciua își strigă durerea la șase luni de la decesul tatălui său! Mesajul emoționant postat de artistă: „Te vom purta mereu în rugăciunile noastre”- kanald.ro

Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro

Tunsori pentru fața pătrată

ce tunsori se potrivesc fetei rotunde
Ce tunsori se potrivesc feței rotunde[Sursa foto: freepik]

Citește și: Reguli pentru un păr frumos și sănătos

O mulțime de femei au maxilarul foarte proeminent, ceea ce oferă iluzia de față geometrică, pătrată sau dreptunghiulară. În cazul acestor persoane, este esențial ca tunsoarea să genereze un efect de alungire. Deși pare o tunsoare pe care nu multă lume o poate purta, bobul reprezintă un stil pe care îl poate aborda orice persoană, indiferent de forma feței.

„Avem fața pătrată și fața dreptunghiulară, cu multă proeminență a oaselor. Categoric, oamenii care au maxilarele mai proeminente nu trebuie să opteze pentru tunsori foarte scurte, ca să nu facem zona și mai proeminentă. Când fața este pătrată, ideal este să te duci cu un bob cu  2-3 degete sub bărbie, ca să se curbeze în mod natural și să taie colțul.

Găsim tunsori de tip bob pentru toată lumea. Sunt variante de bob care se potrivesc pe absolut toate tipologiile. Poți să optezi cu lungimea de la maxilar, până undeva la claviculă. Această distanță îmi permite să corectez orice fel de față, cu această tunsoare. Există o lungime peste care nu ar trebui să treci. Când ai părul lung, trebuie să te uiți la tine în oglindă, de la distanță. Trebuie să te uiți și la înălțime și la proporție, cum sunt umerii, șoldurile, cum este gâtul. În funcție de asta, vei știi care este lungimea potrivită pentru tine.”, a povestit hairstylistul.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Efect de întinerire și antirid cu ajutorul produselor cosmetice

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”

Fanii emisiunii Casa Iubirii sunt în șoc după aceste declarații INCENDIARE: "Vreau să înțelegeți că...". Ce a putut să spună Roberta despre participarea ei, dar și despre două dintre concurentele din acest sezon: "Puteam să ies câștigătoare"

Cum să fii „beauty” în 2023. Tehnici de machiaj, stiluri vestimentare, culori și tunsori la modă

Cum arăta Cihangir Ceyhan, actorul care joacă rolul Hayri în serialul "Fata de la fereastră", când a debutat pe platourile de filmare

Zece studenți arși de vii într-un incendiu devastator într-un restaurant! Tragedie de nedescris în Peru


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies