Cum arată și cine este soția lui Daniel Buzdugan. Cei doi de iubesc de 30 de ani

Cum arată și cine este soția lui Daniel Buzdugan. Cei doi de iubesc de 30 de ani
Cum arată și cine este soția lui Daniel Buzdugan. Cei doi de iubesc de 30 de ani

Daniel Buzdugan este foarte discret, atunci când vine vorba de familia sa, dar din când în când împărtășește cu internauții fotografii cu soția sau cu copiii lui. Iată ce imagine inedită de familie a postat pe rețelele de socializare!

Daniel Buzdugan a fost în Creta, insula grecească unde se simte la fel ca acasă, alături de soția lui, Monica Buzdugan, și cu cei doi copii ai săi, Luca, în vârstă de 15 ani și Maria, în vârstă de 13 ani.

Ce imagine a postat Daniel Buzdugan pe rețelele de socializare

El a mărturisit câ își face vacanțele cu ei de o gramăda de ani și nu se plictisește, ba chiar realizează cât de fericit este.

Daniel Buzdugan a mai menționat și faptul că a descoperit modelul grecesc de a fi fericit și crede că este cel mai frumos și mai apropiat de sufletul românilor.

„Cu aceste ființe simpatice și haioase îmi fac eu vacanțele de o grămadă de ani și nu mă plictisesc, ba chiar realizez cât de fericit sunt că-i am, iar ce mă întristează e că numărul verilor petrecute împreună e unul limitat… Offfff! Ai mei sunt parte din inima mea, la fel ca și locul acesta de care ne-am lipit acum mult timp și în care ne petrecem vacanțele

de vară an de an. Se vorbește de modelul suedez de fericire, de modelul japonez etc. Ei bine eu am descoperit modelul grecesc de a fi fericit, și cred că-i cel mai frumos și mai apropiat de sufletul nostru al românilor! Sunt român, voi muri român, dar din când în când îmi doresc ca și noi românii să reușim să ne bucurăm de viață SIMPLU și ADEVĂRAT, precum o fac frații noștri greci! Vă cuprinde, cu foarte MULT drag, că-mi plac oamenii, Buzdu.
Din Creta”
, este mesajul pe care Buzdugan l-a scris pe Facebook.

Daniel Buzdugan vacanță în Grecia
Daniel Buzdugan vacanță în Grecia[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: „E nevoie de voință” Cum a reușit Daniel Buzdugan să slăbească

Cu ce se ocupă soția lui Daniel Buzdugan

Daniel Buzdugan este foarte cunoscut, dar puțini oameni știu ce meserie are soția lui. Ea este medic stomatolog și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor.

Soția lui Daniel Buzdugan a menționat că își dorește să vină lumea la ea pentru profesionalismul său, nu pentru notorietatea soțului.

„Aşa m-am înţeles cu Monica, soţia mea. Ea este medic stomatolog şi mulţi îi spun că ar trebui să profite de statutul pe care îl are ca să atragă mai mulţi pacienţi. Dar ea îşi doreşte să vină lumea la ea pentru profesionalismul său, nu pentru notorietarea soţului.

Ei nu îi place lumea asta, nu ar vrea să meargă pe stradă, să o comenteze lumea şi să o strige „doamna Buzdugan! ”, a relatat Daniel Buzdugan.

Daniel Buzdugan vacanță în Grecia
Daniel Buzdugan vacanță în Grecia[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Citeste si: Mihai Morar, tată din nou?: „Urmează al patrulea copil”

Citeste si: Flick și aleasa inimii lui s-au căsătorit în acest week-end, într-o locație de vis. Cine este frumoasa lui soție și unde au ales să se cunune?

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce dorință și-a îndeplinit Cristina Spătar. Unde se duce împreună cu copiii ei

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”

VIDEO INCREDIBIL ce s-a întâmplat imediat după ce Georges a părăsit emisiunea "Casa Iubirii"! CE A PUTUT SĂ FACĂ fostul concurent și cum au reacționat cei care AU VĂZUT IMAGINILE: "Nuuu cred! Nu mă așteptam la asta. Trebuie să..."

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul sfioasei Nursema în serialul „O dragoste”, nuntă de basm alături de alesul inimii sale! Iată cu cine s-a căsătorit aceasta în urmă cu 13 ani

Horoscop pentru miercuri, 17 iunie 2026: Zodia aceasta are șanse mari să fie avansată la locul de muncă și să primească bani în plus

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro