Cum arată mormântul actriței Cristina Stamate, la 8 ani de când s-a stins din viață. Locul pare uitat de lume

Cum arată mormântul actriței Cristina Stamate, la 8 ani de când s-a stins din viață. Locul pare uitat de lume
Cum arată mormântul actriței Cristina Stamate, la 8 ani de când s-a stins din viață. Locul pare uitat de lume

Mormântul Cristinei Stamate pare uitat de lume, la 8 ani după ce artista s-a stins din viață.

Cristina Stamate a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe din țară, iubită de publicul român și apreciată pentru întreaga ei activitate pe scenă. A adus zâmbete pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, fiind atrasă de scenă și lumea artistică încă din copilărie. A cucerit publicul prin rolurile ei pline de umor și a îmbinat totul cu grijă atunci când a venit vorba de sensibilitate și eleganță.

Actrița a apărut și pe micile ecrane, mai ales în emisiuni de divertisment, fiind mereu cu zâmbetul pe buze și o adevărată bucurie pentru ceilalți. Pe plan personal, actrița a trecut printr-un mariaj care s-a încheiat cu un divorț, iar ulterior nu s-a mai recăsătorit. Nu a avut copii, însă în declarațiile pe care le-a făcut până atunci, de-a lungul timpului, aceasta spunea că iubește copiii și ar fi vrut să devină mamă.

Cum arată mormântul regretatei actrițe Cristina Stamate

Citește și: Cristina Demetrescu- Stela Popescu si Cristina Stamate, coincidentele din spatele tragediilor. Totul despre moartea celor doua din punct de vedere astral

Mormânt Cristina Stamate
Mormânt Cristina Stamate[Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Ce a omorat-o de fapt pe Cristina Stamate? "Fizic nu mai avea nimic, doar ca nu mai voia... Atat a vrut ea sa traiasca! S-a asezat pe pat si..."- Monica Pop face dezvaluiri

Actrița s-a stins din viață pe data de 27 noiembrie 2017, la vârsta de 71 de ani, la doar o zi după ce a avut loc înmormântarea prietenei și colegei sale, Stela Popescu, un alt nume mare al teatrului românesc. Decesul a survenit în urma unor probleme cardiace și complicații medicale. A lăsat în urmă grația prin care a jucat fiecare rol, bucurând cu fiecare apariție de-a dreptul debordantă pe scenă.

În cadrul unui videoclip postat pe Tik-Tok, de către un utilizator, acesta a surprins cum arată mormântul actriței, la 8 ani de când s-a stins din viață, fiind chiar menționat faptul că aceasta a fost uitată. În jurul pietrei funerare, pe care scrie numele ei, data nașterii și a decesului, alături de o fotografie cu ea zâmbind, stau neclintite buruieni înalte. Pe mormânt nu sunt flori, ci doar câteva smocuri de iarbă crescute.
În două vaze de marmură negre, asemenea pietrei funerare, stau câteva flori galbene de toamnă, semn că mormântul actriței a fost vizitat într-un timp, iar acestea au rămas să înflorească singure.

Mormânt Cristina Stamate
Mormânt Cristina Stamate[Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cristina Demetrescu - Stela Popescu si Cristina Stamate, coincidentele din spatele tragediilor. Totul despre moartea celor doua din punct de vedere astral

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”

De ce ar fi format, de fapt, Sergiu un cuplu în Casa Iubirii? Carolina DEZVĂLUIE ACUM CE A AFLAT, iar când lucrurile nu au mai putut fi ascunse, el a făcut o AFIRMAȚIE NEAȘTEPTATĂ: "Crezi că încercam să îți fac pe plac și..."

Ies la iveală detalii șocante în anchetă privind moartea actorului Serhat Kılıç, găsit fără suflare în casa sa din Istanbul

Horoscop pentru ziua de joi, 10 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își rupe din timpul liber pentru a ajuta un prieten care trece printr-o perioadă dificilă

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro