Cristina Teleanu, despre momentul în care fiica ei a fost în pericol. Ce i s-a întâmplat și cum a gestionat situația: “Am crezut că îmi omoară fata.”

Cristina Teleanu, despre momentul în care fiica ei a fost în pericol. Ce i s-a întâmplat și cum a gestionat situația: “Am crezut că îmi omoară fata.”
Cristina Teleanu, despre momentul în care fiica ei a fost în pericol. Ce i s-a întâmplat și cum a gestionat situația: “Am crezut că îmi omoară fata.”

Cristina Teleanu își crește fiica singură, iar rolul de mamă vine adesea și cu câtea provocări. Aceasta a povestit despre momentul în care cea mică a fost la un pas de a fi pusă în pericol.

Cristina Teleanu are o întreagă comunitate pe rețelele de socializare cu care vorbește adesea și nu împarte doar momentele fericite, ci și pe cele tensionate. Astfel, într-un videolclip postat pe rețelele de socializare, Teleanca a povestit despre cum s-a schimbat fiica ei după vârsta de tre ani și momentul în care a fost la un pas de a fi în pericol.  „Până să facă fata trei ani, nici tonul nu ridicam la copil.

Îmi era milă, e copil. Fata mea mi s-a urcat în cap. Oriunde mă duceam, ea  nu știa de „nu”, ea nu știa de nimic. Am fost cu ea într-un loc, am coborât din mașină și am zis: „mami, stai lângă mine.” S-a zmucit din mâna mea și a fugit printre mașini. Am murit și am înviat într-o secundă, de 100 de ori. Am crezut că îmi omoară fata. Care nu aveți copii sau aveți copii și i-ați abandonat, nu știți ce înseamnă să stai zi de zi cu un copil.
Cei care nu stați zi de zi cu copiii, nu vorbiți”
, a povestit Cristina Teleanu îmtr-un videoclip postat pe Tik-Tok.

Cum se înțelege Cristina Teleanu cu tatăl fetiței sale

Citește și: Teleanca, mesaj cumplit după ce soțul a decis să nu o mai ajute cu nimic: „Pedepsiți tații care și abandonează copiii.”

Citește și: Cristina Teleanu răspunde urmăritorilor care spun despre ea că este arogantă. Ce le transmite femeia cu sinceritate: „Când mă vedeți pe mine să conduc o mașină de lux...”

Recent, în urmă cu câteva zile, Cristina a vorbit și despre legătura pe care o are cu fostul partener, dar și cum se înțeleg cei doi după ce au hotărât să meargă pe drumuri separate.

„Că tot ziceați: „Doar la bani te gândești, că nu știi că oile alea mai fac și boli.” Le știu foarte bine. Așa ne-am înțeles. El se ocupă de oi, le îngrijește, le mulge. Eu fac laptele, cântăresc, ambalez, încasez banii și facem jumate, jumate. El un pic mai mult, pentru că are mai mult efort. Asta este toată treaba. Eu am grijă de copil toată ziua, el are grijă de oi toată ziua.
Suntem prieteni mai buni acum decât înainte. Știți unde am fost acum? Am fost la stână, la el, acolo unde am rulota și am făcut un pic de curățenie. Atât. Mai mult nu fac. Nu mai dau la ușă, nu mă mai duc cu oile în câmp pentru că am un copil mic. Azi noapte a tușit. Nu s-a trezit nimeni de cinci ori decât eu. Sunt chioară de somn, așa că fiecare cu treaba lui.
Și așa fac prea multe, dar sunt femeie de treabă”,
a spus Cristina Teleanu într-un videoclip postat pe Tik-Tok.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Cristina Teleanu
Cristina Teleanu[Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Teleanca, mesaj dur pentru Geta Sterp, după ce a ironizat-o pe internet: „Ce vă ziceam eu de falsa modestie, de oamenii aceștia care sunt modești, falși?”

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

BREAKING! A murit actrita Hayden Panatierre. Avea 36 de ani

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro