Cristina Bâtlan a povestit despre trauma vieții ei, atunci când și-a născut fiul prematur, fără să primească mult șanse la viață.
Cristina Bâtlan, cunoscuta fondatoare a fabricilor de pantofi și marochinărie, a povestit, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, despre cea mai mare trauma a vieții ei, în momentul în care și-a născut fiul prematur, iar medicii nu i-au dat foarte multe șanse de supraviețuire, pe foaia de la externare fiind trecut motivul avortului. I s-a spus că are hemoragie cerebrală de gradul 5, însă nu s-a lăsat bătută în niciun moment, știind atât ea, cât și partenerul ei, că sunt puternici pentru a trece peste această încercare. “Nu mi-am pierdut speranța, adică am luptat să supraviețuiască, însă atunci când primești tot felul de informații de la medici, cum că nu are nicio șansă sau că are o hemoragie cerebrală de gradul 5, că va fi infirm, nici nu știi ce să faci, ce să-ți dorești mai repede.
După cât timp și-a ținut în brațe Cristina Bâtlan fiul
Cristina a reușit să-și țină băiatul în brațe după trei săptămâni, însă până atunci a vorbit mereu cu el prin geamurile incubatorului și a apelat chiar și la alți medici pentru a găsi cel mai bun tratament fiului lor.
În primele zile era atât de mic, încât sora ei a făcut haine pentru jumătate din vârsta 0, iar cu fiecare moment petrecut alături de el simțea că totul va fi bine și că iese din cea mai mare trauma a vieții sale. “L-am ținut în brațe după trei săptămâni. A stat trei săptămâni doar în incubator, închis. Dar comunicam cu el prin incubator, nici nu conta că nu îl țineam în brațe și tot timpul râdea. Informația că are hemoragie de gradul 5 nu se potrivea cu fața pe care o avea Adi la 6-7 zile de la naștere. Avea o față radianta, râdea tot timpul. Eu i-am adus muzică lângă incubator. I-am cerut surorii mele să-i facă haine pentru că nu aveam cu ce să îl îmbrac. Și m-a întrebat cât de mare este. I-am zis să ia haine de vârstă 0 și să le taie pe jumate. Am simțit că e al meu și cred că asta i-a făcut și lui foarte bine, pentru că medicul care ne-a văzut și a avut grijă de noi după transfer, primul lucru pe care l-a făcut mi l-a dat pe Adi să îl simt și mi l-a pus pe piept. Am stat tot timpul cu el și parcă respira singur, nu mai avea nevoie de acel incubator de care era dependent. Era dependent de incubator pentru că nu primea mâncare. A fost cea mai mare traumă. Pe lângă emoție, o traumă enormă pentru că nu aveam cum să acționez. Eram amândoi legați de mâini și de picioare și stăteam împreună în spital și mergeam doar să-l hrănesc și apoi mă întorceam în rezervă.”, a mai povestit emoționată Cristina Bâtlan.
