Igor Cuciuc a postat un mesaj emoționant, alături de o fotografie din biserică.
Motiv de sărbătoare pentru credincioșii din țară, deoarece azi, 8 noiembrie, sărbătorim Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Motiv de bucurie este și pentru credincioșii ortodocși pe stil vechi, sărbătorindu-l azi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Igor Cuciuc a postat un mesaj emoționant, alături de o fotografie din biserică cu soția lui, în care se ruga pentru fiica lor, plecată la cer mult prea devreme. „Astăzi, 8 Noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie, aducător de mir. Te rugăm, Sfinte Dimitrie, ocrotește-ne si miluiește-ne în aceste clipe de nevoie. Fii alături de noi, adu-ne alinare și putere, iar în momentele grele luminează-ne calea. Și pe fata noastră din cer, Andreea, ți-o încredințăm. Sfinte Dimitrie, ţine-o în lumina cerească, în pace și în dragostea sfinților. Noi, de pe pământ, o purtăm în rugăciune și ne rugăm pentru sufletul ei curat, care a plecat prea devreme dintre noi!”, a scris Igor Cuciuc lângă fotografie.
Artistul își mai alină dorul de fiica lui doar în fotografii
Andreea Cuciuc
[Sursa foto: Tik-Tok]Zilele trecute, tot pe rețelele de socializare, Igor Cuciuc a adăugat o fotografie cu fiica lui, fiind singurul mod prin care își mai poate alina dorul de ea. Melodia aleasă pe fundal a fost una extrem de emoționantă, cu versuri dedicate Andreei. “Floarea noastră, Andreea… aici veneai acasă obosită, dar mereu cu zâmbetul tău curat! Floarea noastră, Andreea… aici veneai acasă obosită, dar mereu cu zâmbetul tău curat, după orele de la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”. Ai avut doar 17 ani… și ai plecat prea repede, scumpa noastră copilă. Noi, tata și mama, încă te așteptăm … încă îți auzim pașii prin casă, glasul tău gingas care răsuna în fiecare seară. Trebuia să trăiești, să cânți, să ai familia ta, sa ne faci fericiţi pe noi părinții tăi. Dar…….Odihnește-te în pace, îngerul nostru drag. Dumnezeu să-ţi fie lumină, iar adevărul să iasă la iveală într-o zi, pentru tine, copilul meu.”, a scris Igor Cuciuc pe contul său de socializare.
Andreea Cuciuc