Claudia Puican, despre intervenția suferită odată cu operația de cezariană. Își mai dorește artista un alt copil? “Doctorul când le-a văzut, s-a mirat că am dus sarcina până la capăt cu ele pe uter.”

Claudia Puican, despre intervenția suferită odată cu operația de cezariană. Își mai dorește artista un alt copil? “Doctorul când le-a văzut, s-a mirat că am dus sarcina până la capăt cu ele pe uter.”

Claudia Puican a povestit despre experiența nașterii și dacă își mai dorește un copil.

Claudia Puican a vorbit despre fiecare etapă din viața ei, inclusiv momentul în care a anunțat sarcina, până acum, când a ajuns să își țină copilul în brațe. Artista răspunde tuturor comentariilor pe care le primește, astfel că de această dată a vorbit despre cezariană și despre faptul că i-au fost scoase și două fibroame în timpul operației.  “Pentru că m-ați întrebat! Am ales fac cezariană, dar nu a fost tocmai una clasică, pentru că mi-au scos și două fibroame cât două mingi de tenis de pe uter, din cauza hormonilor cu care m-am injectat pentru fertilizare. Și doctorul când le-a văzut, s-a mirat că am dus sarcina până la capăt cu ele pe uter. Dar am stat până în ultima zi când am ajuns la spital și m-au luat contracțiile la fix.”

, a scris Claudia Puican la o postare pe rețelele de socializare. Claudia Puican a vorbit și despre experiența de după naștere, astfel că aceasta are și varianta nașterii naturale, povestită de prietenele ei. În ambele cazuri, artista mărturisește că trebui să fii pregătită psihic.  „Ideea e că, la ambele variante, durerea e mare. Am prietene care au născut natural prima dată, apoi au făcut cezariană sau invers. Tot ce știu este că trebuie să fii pregătită psihic. Dar, cum am mai spus, fiecare face cum simte. Eu doar împărtășesc trăiri cu voi. Prima zi după cezariană trebuie să faci pași neapărat.”, a mai adăugat artista.

Își mai dorește Claudia Puican copii?

Citește și: Ce le răspunde Claudia Puican celor care o critică despre faptul că se postează în timp ce alăptează. „Nu am spus până acum, dar am stat 10 zile în spital.”

Claudia Puican [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cum este viața Claudiei Puican, în prezent, cu noul pentru al familiei și pentru ce procedură a optat, pentru a ajuta în alăptare? "Eu mă speriam că stă nemâncat, obosește, doarme, ce mă fac?"

Artista a vorbit și despre faptul că încearcă să se implice constant în creșterea copilului și știe că nu este ușor, însă își dorește să fie atentă la toate nevoile celui mic, așa că al doilea copil se mai lasă așteptat, din spusele ei.  „E greu, nu e ușor, mai ales dacă ești o mamă fixată, cum sunt eu, să fie toate „ață.”Nu îl las să crească la voia întâmplării, de aceea merg cu el la toate terapiile posibile și sunt atentă la fiecare detaliu legat de educația și creșterea lui. Așa că vă rog, nu mă mai întrebați când îl fac pe al doilea. Momentan, îmi ajunge unul.”, a mai adăugat Claudia Puican.

Citește și: Cine este Senin, noul concurent din „Casa iubirii”! Vine din Germania și este mecanic- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Claudia Puican [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Claudia Puican, mesaj plin de căldură și sinceritate, pentru toate viitoarele mămici în ceea ce privește perioada de alăptare! "Nu sunteți singure și nu sunteți mai puțin mame dacă e greu!"

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

Este ziua celui mai greu "ADIO" din viața familiei afaceristului din Botoșani. IMAGINILE de la înmormântarea lui Mihai Alexandru Mitoseriu surprind durerea celor rămași în urmă. Ce se poate vedea ÎN JURUL SICRIULUI

Anca Pandrea s-a stins din viață la 80 de ani. Îndrăgita actriță se confrunta de mai mulți ani cu o boală cumplită

Secretul pe care Anca Pandrea l-a păstrat până în ultimele zile: „Astăzi a trebuit tot eu să îi dau vestea surorii sale”

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro