De ce își pun femeile filtre pe rețelele de socializare. „Orice exagerare ajunge să se întoarcă împotriva noastră”


Iată de ce își pun femeile filtre pe rețelele de socializare și la ce intervenții estetice apelează pentru a arăta perfect.


In articol:

Apariția rețelelor de socializare a venit la pachet și cu filtrele care se pun pe fotografii sau pe videoclipuri doar cu un singur click.

Din ce în ce mai multe femei vor să arate ca în filtrele de pe Instagram, așa că apelează din ce în ce mai des la intervenții estetice pentru ca tenul să fie fără imperfecțiuni, să scape de riduri și să aibă buze mai pline.

Filtrele de înfrumusețare, modele pentru viitoarele operații estetice

În cazul unor femei, un singur filtru nu este de ajuns pentru a atinge perfecțiunea, așa că trec la nivelul următor, de a merge în cabinetul medicului estetician și de a apela la botox, la acid hialuronic și

la alte intervenții invazive sau non-invazive.

Conferențiarul doctor Carmen Giuglea, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a vorbit în cadrul unui interviu TV despre care sunt cele mai cerute intervenții estetice și de ce tot mai multe femei își doresc să arate ca în filtrele de pe Instagram. Medicul a dezvăluit și ce se poate face cu ajutorul chirurgiei, dar și ce nu și a venit cu mai multe recomandări pentru cele care își doresc să arate perfect atât în viața reală, cât și pe rețelele de socializare.

 

„Nu știu dacă ați observat, dar eu am avut o revelație. În ultima perioadă, două profesii au luat o amploare deosebită: chirurgii esteticieni și psihologii. Ceea ce înseamnă că există cerere, pentru că dacă nu ar exista cerere, nu ar fi oferta. Și atunci e clar că sunt foarte multe persoane, în general tinere, care absorb tot ce găsesc pe social media și își doresc să arate ca fetele frumoase care se expun acolo. Uneori este o problemă, încep prea devreme, există eleve care deja vor să își mărească buzele. Cumva s-a ajuns la o uniformizare.

 

Adică, mie mi se pare că fiecare trebuie să aibă identitatea sa și să fie unică și frumoasă. Iar dacă într-adevăr ai ceva de corectat sau de îmbunătățit, atunci ok, dar nu neapărat să faci ceva numai ca să arăți ca persoanele pe care le urmărești pe Instagram.

Uneori, nici nu recunoști dacă vezi o persoană în realitate față de filtrele folosite pe Instagram. Mi s-a întâmplat, recunosc.

În general, încerc să le temperez pe cele care vin în cabinet. Dacă își doresc și au nevoie de o ușoară augumentare a buzelor, ok, dar să fie singulară și limitată. Adică doar să îmbunătățești un pic aspectul.

Din păcate, dacă repeți și repeți injectările, buzele o să ajungă să nu se mai retragă. Și atunci așa rămânem și va fi generația cu persoane cu buze mari.

Ideea este să încercăm să păstrăm naturalul și senzualul, pentru că de asta încercăm să avem niște buze mai frumoase, mai pline, mai senzuale, ca să fim mai feminine”, a dezvăluit medicul.

Care sunt cele mai cerute intervenții estetice în România

În prezent, în România, cele mai cerute intervenții sunt implanturile mamare și rinoplastia. De asemenea, din ce în ce mai multe femei apelează la umplerea ridurilor cu botox și la augumentarea buzelor cu acid hialuronic.

Citeste si: Cum scăpăm de gușă prin tratamente non-invazive. „Este nevoie de o refacere a structurii pielii”

Filtrele de infrumusetare

Filtrele de infrumusetare, din ce in ce mai folosite

[Sursa foto: Unsplash]

Citeste si: Rinoplastia, între urgență medicală și înfrumusețare! "Rinoplastia este intervenția cu cea mai mare rata de reintervenție."


„Implanturile mamare și rinoplastia sunt dintre intervențiile chirurgicale solicitate frecvent.

Se pot face remodelări după sarcină. Nu este deloc în regulă această intervenție(de scoatere a coastelor), se poate face, dar este o intervenție excepțională.

În general, pacientele sunt persoane care au peste 30 de ani. Se pot face lucruri frumoase care să nu fie exagerate, care să dea o îmbunătățire a aspectului corpului sau feței. Fillere pentru șanțurile pomeților, nazolabiale. Orice exagerare ajunge să se întoarcă împotriva noastră”, a mai dezvăluit doctorul în cadrul aceluiași interviu TV.

Citeste si: Ce fel de tratamente stomatologice sunt recomandate gravidelor. „Vizitele pentru detartraj se pot face absolut oricând!”

Cel mai folosit filtru pe Instagram

Cel mai folosit filtru pe Instagram

[Sursa foto: Unsplash]

Filtre pe rețelele de socializare. Ce părere au adolescentele despre ele

În cadrul unui studiu realizat în România de către o companie internațională de produse de îngrijire, s-a constatat că 74% dintre fetele cu stimă de sine scăzută folosesc aplicații de editare foto pentru a schimba felul în care arată în poze, iar mai mult de jumătate dintre ele folosesc filtru. De asemenea, una din trei fete spune că părinții nu înțeleg presiunea de a arăta perfect pe rețelele de socializare. Multe dintre fete își pun filtre care distorsionează imaginea asupra realității, informează Mediafax.ro.

Din păcate, aceste filtre pot distruge stima de sine și încrederea în timp, iar psihoterapeuții atrag atenția asupra problemelor de sănătate care pot apărea, precum anorexia, dar și alte tulburări psihice.

De ce isi pun femeile filtre de infrumusetare

De ce isi pun femeile filtre de infrumusetare, ce spun psihologii

[Sursa foto: Unsplash]

Filtrele de înfrumusețare, interzise 

Pentru a ajuta tinerele să înțeleagă mai bine cum funcționează filtrele de editare, influencerii nu mai pot folosi filtrele de înfrumusețare. Filtrele nu pot fi aplicate anunțurilor dacă exagerează efectul produsului. Asta a decis în 2021 Advertising Standards Authority din Regatul Unit.

Influencerii trebuie să marcheze dacă folosesc sau nu filtre atunci când fac reclame unor produse.


Abonează-te pe

Citește și:

Topul celor mai căutate operații estetice. Ce operație deține locul întâi

Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae

BOMBĂ! Theo Rose și Anghel Damian se despart: 'Sunt probleme multe în relație...'

Cum aplici corect rujul. Care sunt cei 7 pași pentru un make-up reușit

De ce se umflă picioarele. Care sunt cauzele

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Horoscop
Sfatul zilei din 2 decembrie. O zodie întâmpină probleme pe plan personal.
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Beauty
Parteneri