Cine sunt femeile care pot ieși mai repede la pensie, în România, dar și ce condiție trebuie îndeplinită

Cine sunt femeile care pot ieși mai repede la pensie, în România, dar și ce condiție trebuie îndeplinită

Legea pensiilor adoptată în septembrie 2024 aduce beneficii semnificative pentru anumite femei.

Veste bună pentru femeile din România, deoarece noua lege intrată în vigoare în septembrie 2024 aduce un avantaj remarcabil pentru femeile născute în anul 1967. Astfel, acestea au posibilitatea de a ieși la pensie anticipat începând din 2025, cu o reducere considerabilă a vârstei de pensionare. În prezent, aproximativ 212.199 de femei beneficiază de noile prevederi ale legii pensiilor, care le permit să se pensioneze mai devreme. În baza noii reglementări, femeile născute în anul 1967 pot solicita pensionarea  anticipat începând cu august 2025. Prin acest lucru, au posibilitatea de a scădea cinci ani vârsta standard de pensionare, stabilită la 63 de ani. Există și o condiție care trebuie îndeplinită, iar femeile trebuie să fi cotizat timp de 35 de ani pentru a beneficia de această opțiune.

Femeile care au născut și crescut copiii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de o reducere suplimentară a vârstei de pensionare, cu șase luni pentru fiecare copil, iar aceeași condiție se aplică și mamelor care au adoptat copii și au crescut timp de cel puțin 13 ani.

Vârsta standard de pensionare va crește treptat până în 2035

Citește și: Cum s-a modificat valoarea ajutorului de deces în anul 2025? Află care sunt actele necesare, după schimbările aplicate

[Sursa foto: freepik]

Citește și: Anunț pentru femeile care urmează să iasă la pensie! Se schimbă vârsta de pensionare pentru o anumită categorie

Vârsta standard de pensionare va crește treptat, ajungând la 65 de ani pentru femei și bărbați, până în anul 2035. În același timp, stagiul minim de cotizare va rămâne de 15 ani, iar cel complet de 35 de ani.

Pentru a solicita pensie anticipată în 2025, femeile care se încadrează trebuie să depună și anumite documente la dosar, printre care se află carnetul de muncă, acte de stare civilă, adeverință cu vechimea în muncă și condițiile speciale de muncă, dar și dovezi ale contribuțiilor sociale. Această reformă vine în ajutorul femeilor, oferindu-le o șansă de a se bucura mai devreme de pensionare.  

[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Văru’ Săndel a făcut anunțul, după 30 de ani de căsnicie: „Poate că timpul a trecut peste noi.”

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Cum au fost surprinsi Hayden Panatierre si fostul ei iubit cu o zi inainte de moartea actritei. Brian Hickerson, acuzat de agresiune

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro