David Pușcaș spune că cineva s-a îndrăgostit de el. Iată ce semne a primit tânărul.
David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde vorbește adesea cu toți cei care îl urmăresc și îl sprijină cu câteva vorbe bune. După o perioadă în care a lipsit din online, acesta a revenit, găsindu-și liniștea în comunitatea de peste 20.000
de oameni care îi este alături. Vorbește despre ce face de zi cu zi și este sincer inclusiv cu greutățile pe care le traversează. Situația lui financiară nu este una tocmai bună, așa că apelează adesea, în mediul online, la bunătatea celor de acolo.
Tânărul a făcut un videoclip în care a arătat ce a cumpărat de la magazin, spunând public și despre faptul că cineva i-a dat semne cum că este îndrăgostit de el.
David i-a sugerat să fie sincer cu tot ceea ce simte și vrea și el să trăiască fiorul iubirii, fiind înconjurat peste tot de dragoste. „Vreau să vă spun public că e îndrăgostit de mine, observ, se vede. Iubirea mea, dacă ești îndrăgostit de mine, dacă vrei să vorbim, să fim prieteni, spune-mi. Ești îndrăgostit de mine, o reală obsesie. Acest haul este dedicat ție, nevoilor tale, supărărilor tale sufletești, pentru că și tu ești un om și clar ai nevoie de iubire și afecțiune în viața ta.
Te sfătuiesc să spui oamenilor ce simți, dacă îi iubești, pentru că nu ai cum. Văd că ești obsedat de mine, toată atenția ta este asupra mea. Sunt iubită, sunt dorită, nu știu ce să mai zic. Dacă ești îndrăgostit de mine, doar spune. Haideți să vă arăt ce mi-am luat. Facem cartofi prăjiți cu dragoste. Sunt răcită, puțin înfundată și mai aveam nevoie de niște completări. Mi-am luat apică, sunt îndrăgostită și eu, un suc, să-mi fac și eu o bucurie. Spirale, că vreau să ronțăi înainte să fac cartofi prăjiți, o pâine proaspătă și o brânzică să rad peste cartofi. Cu dragoste și bucurie, pentru că văd atâta lume îndrăgostită pe Tik-Tok, așa că dacă toată lumea e îndrăgostită, vreau și eu.”, a spus David Pușcaș pe rețelele de socializare.