Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară. Însă știați care este numele său real?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact artista de muzică populară, Sofia Vicoveanca, dar și ce vârstă are aceasta. În plus, descoperiți și ce studii deține, dar și cum a început frumoasa poveste de iubire, dintre ea și soțul său.
Ce vârstă are Sofia Vicoveanca
Sofia Vicoveanca, pe numele său real, Sofia Fusa, s-a născut pe data de 23 septembrie, în Toporăuți, Cernăuți. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 81 de ani.
Aceasta și-a ales numele de scenă, Sofia Vicoveanca, după zona sa de proveniență, satul copilăriei sale.
Citeste si: Cine este Cristina Bălan. „Câțiva ani am trăit din ajutoare”
Cine este Sofia Vicoveanca
Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară. Aceasta este chiar supranumită și „privighetoarea cântecului bucovinean”.
“Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoțională, de o mare profunzime a textului, și tocmai de aceea- foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreață de ritm, dar nevoia m-a făcut și dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol și vrea să-și bucure sufletul. Nu știu cât place, dar știu că nu se confundă glasul meu, omul îl reține. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut.”, a mărturisit Sofia Vicoveanca.
Citeste si: Cine este Tzancă Uraganu. „Atâta timp cât nu mă trădează soția, nu mai mi-e frică de nicio trădare!”
Ce studii are Sofia Vicoveanca
Sofia Vicoveanca a absolvit Școala Populară de Artă, din Suceava și s-a angajat, în anul 1959, ca solistă de muzică populară, în cadrul Ansamblului de Cântece și Dansuri "Ciprian Porumbescu".
„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai!(...) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cânt și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbăm repede-repede rochia lungă de coristă, cu costumul popular și țusti... în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat.”, a precizat artista, Sofia Vicoveanca.
Citeste si: Cine este Andrada Cernea. „Abordez toate genurile”
Citește și: ȘOC TOTAL în „Casa iubirii”! De necrezut cine apare în emisiune! Concurenții rămân MASCĂ- kanald.ro
Cum a început relația dintre Sofia Vicoveanca și soțul s ău, Victor Micu
Atunci când vine vorba despre viața personală, se pare că artista de muzică populară, Sofia Vicoveanca a fost destul de curtată în tinerețea sa. Cu toate acestea, în clipa în care l-a cunoscut pe cel care urma să-I devină soț, Victor Micu, aceasta l-a refuzat complet, dorindu-și să fie curtată mai mult.
“ Aveam vreo 24 de ani și el era cu 10 ani mai mare decât mine. De la a doua întâlnire, el mi-a propus căsnicie, iar eu voiam să-mi facă curte, să-mi citească stelele… Nu l-am plăcut. Am fugit de el, dar s-a ținut scai de mine. În sfârșit, până la urmă a fost al meu. ”, a declarat artista de muzică populară.
Astfel, artista Sofia Vicoveanca a trăit o frumoasă căsnicie alături de ziaristul sucevean, Victor Micu, care s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, în anul 2001. Cu toate acestea, Sofia Vicoveanca își aduce aminte cu drag de soțul său, spunând că cel mai important aspect într-o relație, constă în încredere.
“ Un mariaj puternic să clădește cu încredere, în primul rând .”, a menționat aceasta.
Citeste si: Cine este Denise Rifai. „Sunt un om bun care își iubește foarte tare meseria”