Cine este Sali Levent. „Nu am de ce să spun lucruri rele.”

Sali Levent
Sali Levent

Iată, din rândurile următoare, cine este și cu ce se ocupă Sali Levent.

Sali Levent este de profesie actor, iar acesta a făcut parte din diferite proiecte TV, printre care și un serial cunoscut și o trupă care aparținea acelui serial la acea vreme. A jucat și în câteva filme, după ce a studiat actoria, la Universitatea Ovidius din Constanța, iar acum câțiva ani, actorul a câștigat și trofeul unui cunoscut festival de muzică din Focșani. Numele său neobișnuit vine din faptul că provine dintr-o familie turcă, dar s-a născut în România, iar atunci când era mic, își dorea să devină electrician pe navă.

Până în clasa a 10-a, Sali  a urmat cursurile Colegiului Tehnic Energetic din Craiova, iar ulterior și-a descoperit talentele muzicale și s-a mutat la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. A ajuns cunoscut încă de la vârsta de 18 ani, atunci când a obținut un rol într-un serial nelipsit de pe micile ecrane de la acea vreme și a atras atenția cu naturalețea de care dădea dovadă, ajungând rapid să fie apreciat de publicul larg.
Este născut în Constanța, însă și-a dorit să trăiască visul american, în urmă cu câțiva ani, acolo unde avea o iubită, însă dorul de casă și de toți cei dragi l-a făcut pe acesta să se răzgândească și să revină în România. Cariera sa a cunoscut o ascensiune vizibilă, după participarea la mai multe emisiuni TV, în care a fost pus în situația de a-și cunoaște propriile forțe  în anumite situații neprevăzute.
Experiența lui nu lipsește nici din emisiunile de talent, în care poate să își arate capacitățile vocale. În timpul unui show culinar la care a participat, actorul  a vorbit și despre mai multe obstacole pe care le-a avut în viața lui, iar se pare că trecutul său nu a fost deloc ușor, din mai multe puncte de vedere, inclusiv cele legate de dependențe. Cu toate acestea, cu ajutorul părinților a reușit să treacă peste acea perioadă neagră din viața lui.

Cum arată viața amoroasă a lui Sali Levent?

Citește și: Cine este Sali Levent. „Am avut probleme cu drogurile”

Sali Levent
Sali Levent[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Infidelitatea ca Punct de Cotitură: Relația Voi Renaște sau Se Va Prăbuși?

După ce s-a întors din America și a ajuns să-i fie dor de țară și să nu mai poată să stea departe de casă, acesta și-a întâlnit aici pe cea care avea să-i devină parteneră de viață, Dalia, însă lucrurile nu au

fost așa cum și-ar fi imaginat. S-au cunoscut pe rețele de socializare și păreau de nedespărțit, însă relația lor s-ar fi deteriorat treptat, gelozia fiind unul dintre motivele principale care a dus la ruptura dintre cei doi. În august 2024, actorul a postat și o fotografie în care apare mâna lângă cea a partenerei sale, ambele cu verigheta pe deget, alături de mai multe buchete de flori, iar ulterior au apărut îmbrăcați în alb, fiind admirați de toți cei care au luat parte la evenimentul emoționant din viața lor.
La nici două luni după nuntă, se pare că lucrurile dintre cei doi nu au mai fost așa cum și-ar fi imaginat, așa că au ajuns în fața autorităților pentru a rezolva anumite situații. În ciuda acestor conflicte, Sali a declarat, în cadrul unui interviu, că ea este persoana pe care a iubit-o și nu poate să spună lucruri rele despre ea, iar cu privire la părinții acesteia, s-a înțeles foarte bine cu ei.
„Despre ea nu am ce să spun pentru că este persoana pe care o iubesc şi am iubit-o, nu pot să spun lucruri rele, nu am de ce să spun lucruri rele. Eu m-am înţeles foarte bine cu părinţii ei, ea s-a înțeles foarte bine cu păriníi mei, ne-am iubit, dar asta e, avem o relaţie toxică, nu putem fi împreună. Înainte de nuntă, nici nu a fost nuntă. Aia a fost logodnă, înainte de logodnă, fosta mea iubită a trimis niște poze cu mine şi cu ea, poze vechi în care să zicea să-l iubești așa cum l-am iubit eu”, a declarat actorul în cadrul unui interviu, anul trecut.

Citește și: Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 30 mai 2026: Acest semn zodical devine indiferent față de partenerul de viață, iar acest lucru ar putea duce la tensiuni în relația de cuplu- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Sali Levent
Sali Levent[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Sali Levent. „Am avut probleme cu drogurile”

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”

Ce s-a întâmplat între Ahmed și Andra în "Coltișorul iubirii" A LUAT PRIN SURPRINDERE ÎNTREAGA CASĂ, însă nimeni NU SE AȘTEPTA la gestul lui Georges după vizionarea IMAGINILOR: "Eu n-am încercat să fac asta. Ești o..."

VIDEO Valul de căldură extremă lovește Europa: Șapte decese, recorduri istorice de temperatură și avertismente pentru populație

Daniela tună și fulgeră după ce află că Diana i-ar face ochi dulci lui Valentin: „E grav!”. Aflați ce afirmații a făcut concurenta în ediția din „Casa iubirii” de marți, 26 mai, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro