Cine este Lili Sandu. “Când vine copilul, relația de cuplu practic nu mai există!”

Lili Sandu este una dintre cele mai apreciate actrițe și cântărețe, de la noi din țară

Lili Sandu este una dintre cele mai apreciate actrițe și cântărețe, de la noi din țară. Însă știați că aceasta provine din Tulcea?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact   Lili Sandu, dar și ce vârstă are aceasta. În plus, descoperiți și câteva aspecte legate de viața sa personală, dar și despre perioada în care a devenit mama.

 

Ce vârstă are Lili Sandu

Lili Sandu s-a născut pe data de 28 mai, în Tulcea. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 43 de ani.

Citește și: Cine este Anca Țurcașiu. „Nu am trăit drame la viaţa mea, ci anumite etape pe care le-am considerat o sursă de putere”

 

Cine este Lili Sandu

Lili Sandu  este una dintre cele mai apreciate actrițe și cântărețe, de la noi din țară. Atunci când vine vorba despre carieră, se pare că a început încă din anul 1995, atunci când a intrat în contact cu scenă prin intermediul “Școlii Vedetelor”, urmând apoi o perioadă în care a colaborat cu trupa „Trinity”. A urmat apoi și o carieră solo, din anul 2005 însă doar până în anul 2009, perioadă în care Lili Sandu a fost cunoscută sub numele de “Lil’Lee”, având single-ul de debut denumit “Aproape de tine”. Tot în același an, Lili Sandu a jucat în telenovelele “Numai iubirea” și “Păcatele Evei”.. 

Apoi a urmat un timp în care  Lili Sandu a decis să plece în SUA pentru a-și forma cariera de actriță. În cele din urmă, aceasta s-a întors în România, iar în anul 2014 a devenit co-prezentatoarea unei emisiuni TV de dans.

În anul 2016-2017, Lili Sandu a avut și o carieră în funcție de reporter a unei emisiuni TV de muzică.

Cu toate acestea, se pare că mersul lucrurilor din viața sa, nu au mers doar în direcția aceasta, ci  Lili Sandu a dorit să se aventureze mai mult, motiv pentru care, în anul 2017 a participat la o emisiune TV, tot despre dans, însă de această dată, în calitate de concurentă, urmând mai apoi, ca în anul 2018 să participe la Exatlon România, emisiune difuzată la acea vreme pe Kanal D, făcând parte din echipa Faimoșii. În continuarea carierei sale, în anul 2019, Lili Sandu a devenit prezentatoarea emisiunii FanArena , show difuzat pe Kanal D  și nu numai.

Lili Sandu este una dintre cele mai apreciate actrițe și cântărețe, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

 

Lili Sandu se află într-o relație încă din anul 2015

Atunci când vine vorba despre planul personal, se pare că Lili Sandu are o frumoasă relație, încă din vara anului 2015, cu Silviu Țolu, alături de care are și un minuat băiețel, pe nume Thomas Jay Cristian. În ciuda faptului că relație celor doi se îndreaptă într-o direcție foarte bună și au un cuplu cât se poate de solid, se pare că odată cu venirea băiețelului lor pe lume,  Lili Sandu a declarat faptul că relația de cuplu dintre ea și partenerul sau de viață, practic… n-a mai existat.

Citește și: Cine este Alexandra, concurenta care a intrat în „Casa Iubirii”. Aceasta este pasionată de dans și își dorește o relație bazată pe respect- kanald.ro

Citește și: Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat- stirilekanald.ro

Când vine copilul, relația de cuplu practic nu mai există, e absentă, copilul e pe primul loc. Tu, ca femeie, te duci în jos. Aștepți ca lucrurile să revină la normal. Ești atât de obosită și nu ai timp, copilul tot cu tine vrea să stea. Am declarat că mă spălam la două săptămâni pe păr, efectiv uitam. Sau aveam momente când ziceam: «Astăzi trebuie să se întâmple». Nu aveam energie și mă gândeam: «Doamne, intru acum și spăl claia asta de păr, până îl usuc… Mai bine lasă-l acolo în coc»”, a declarat Lili Sandu, în cadrul podcastului „ Acasă la Măruță ”.

Bineînțeles că odată cu venirea fiului său pe lume, Lili Sandu  a trecut prin momente bune, dar și mai puțin bune, dat fiind faptul că epuizarea ajunsese la o anumită limită, în care aceasta se considera a fi de-a dreptul neechilibrată, atât fizic, cât și psihic.

Au fost multe momente în care ne-am certat din cauza asta, eram atât de dezechilibrată… epuizarea asta fizică și psihică își spune cuvântul. Eram foarte irascibilă. Eram foarte ordonată cu viața mea înainte de copil. Disciplinată, mâncam foarte bine, nu pierdeam nopțile. După naștere, mă uitam în oglindă și nu mai vedeam nimic, o femeie încercănată. Nu simțeam, nu aveam necesitatea, dorința, să mă exprim în intimitate. Asta se reglează în timp, ajungi să te obișnuiești cu statutul de mamă. Am revenit la normal cu ajutorul familiei, al lui Silviu, al mamei ”, a adăugat aceasta.

Lili Sandu este una dintre cele mai apreciate actrițe și cântărețe, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Magda Ciumac. „Voi sunteți norocoși să mă cunoașteți, dar el este norocos să mă aibă!”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Emilia Popescu. “Pentru mine ăsta este cadoul vieții mele, faptul că fata mea nu a făcut actoria!”

Zodii care se atrag ca un magnet. Relații pasionale și chimie irezistibilă

Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?

Celebrul cântăreț columbian Yeison Jiménez și-a pierdut viața într-un teribil accident aviatic la doar 34

KANAL D, LIDER DE AUDIENȚĂ CU FINALA SEZONULUI 4 „CASA IUBIRII”

Mesajul emoționant transmis de Andreea Mantea la finalul sezonului 4 „Casa iubirii”: „Mi-aș dori...”

Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital