Cine este Jo. "Dacă te gândești la un lucru foarte mult, la un moment dat se întâmplă!"

cine este jo
Cine este Jo

Jo este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Insă știați că aceasta a fost dedicată pasiunii sale pentru muzică încă de la o vârstă fragedă?

Aflați din rândurile următoare, cine este mai exact artista Jo, ce vârstă are aceasta dar și ce studii deține. În plus descoperiți și cum și-a început aceasta cariera de succes în muzică.

 

Ce vârstă are Jo

Artista Jo, pe numele său real, Ioana Bianca Anuța, s-a născut pe data de 29 august 1994, în Slatina, județul Olt. Prin urmare, în prezent aceasta are frumoasa vârstă de 29 de ani.

Citește și: Cine este Andreea, sora lui Carmen Negoiță. "Pe lângă partea de blog, mai am două bussines-uri împreună cu mama şi sora mea!”

jo varsta
Cine este Jo[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cine este Carmen Negoiță. "Eu sunt o persoană impulsivă și am nevoie de un bărbat care să mă calmeze, nu să-mi ridice mingea la fileu să încep să bat.”

Ce studii are Jo

In ceea ce privește studiile sale, se pare că artista a absolvit Colegiul Național "Radu Greceanu", la profilul bilingv, iar apoi studiile superioare, în cadrul Universității Hyperion din București, la secția teatru.

jo wikipedia
Cine este Jo[Sursa foto: Instagram]

Cum a început cariera lui Jo

Fiind pasionată de muzică încă de la o vârstă fragedă, aceasta a început să studieze teoria muzicală și canto, de la doar 13 ani, iar cariera propriu-zisă în muzică a început de când a luat parte la

trupa de rock alternativ X-plod, trupă de copii în care a stat timp de aproximativ 3 ani, acolo unde aceasta a fost solistă și a reușit să participe la nenumărate concursuri muzicale alături de această trupă.

Odată cu trecerea timpului și cu înaintarea în vârstă, aceasta a ajuns ca în anul 2009 să participe la finala Eurovision Junior România, cu piesa “ Girls don’t cry ”.

Aceasta a devenit cunoscută publicului larg, după participarea sa în anul 2012 în cadrul unui concurs TV de muzică, acolo unde a reușit să ajungă pe locul 2 în finala concursului. Până în acel moment, artista era cunoscută sub numele său personal, însă de atunci și până în prezent, aceasta și-a format numele de scenă Jo.

De atunci și până în prezent, aceasta s-a axat în continuare pe pasiunea sa muzicală, având de-a lungul anilor atât single-uri, căci nenumărate colaborări cu artiști cunoscuți de la noi din țară.

În plus, aceasta a mai participat și încă participă la nenumărate emisiuni TV, de muzică și actorie.

Citește și: Ce se întâmplă cu relația dintre Ahmed și Veronica: „Nu-mi place cum ești”. Aflați ce se va întâmpla între cei doi concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de marți, 23 decembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan- stirilekanald.ro

jo studii
Cine este Jo[Sursa foto: Instagram]

Cine este Jo

Jo este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Aceasta a muncit foarte mult de a lungul anilor pentru a ajunge să aibă o carieră de succes în prezent, fiind activă și dedicată pasiunii sale atât în ceea ce privește evenimentele și concertele pe care le are, cât și comunitatea sa din mediul online, care este peste 400.000 de oameni, persoane care îi urmăresc activitatea zi de zi, atunci când aceasta postează filmulețe sau fotografii.

Cu toate acestea, drumul către succes nu a fost întotdeauna ușor, iar artista încă din copilărie a trebuit să facă anumite compromisuri, pentru a putea ca în prezent să se bucure de tot ceea ce are, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, reușind în cele din urmă să fie o artistă din toate punctele de vedere, mai determinată pe zi ce trece, tocmai pentru a-și pune în aplicare pasiunea și dorințele.

Am muncit toată viața pentru asta și mi-am dorit foarte mult. Dacă te gândești la un lucru foarte mult, la un moment dat se întâmplă. Nu am luat-o ca pe un sacrificiu. Tot ce am făcut, am făcut că mi-a plăcut și-mi doream din suflet. Chiar dacă nu ieșeam cu copiii afară și nu mâncam înghețată, dar mergeam la canto sau făceam alte chestii care mă bucurau mai mult, chiar îmi plăcea ”, a declarat artista, cu ceva vreme în urmă.

jo cariera
Cine este Jo[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Andreea, sora lui Carmen Negoiță. "Pe lângă partea de blog, mai am două bussines-uri împreună cu mama şi sora mea!”

Cine este prietena ta cea mai bună, în funcție de zodie

Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”

Jurnalistul Alin Grigore vorbește despre boala cu care se confrunta fotojurnalista Mălina Guler, tânăra care a căzut de la etajul 7 al unui bloc: "De data asta n-a mai fost vorba despre fotbal"

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Când va avea loc Marea Finală „Casa iubirii”!

Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies