Cine este Ion Maria, tatăl lui Smiley. „N-au fost întotdeauna de acord cu ceea ce am vrut și vreau să fac!”

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară. Însă știați cine este tatăl său, Ion Maria?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Ion Maria, tatăl lui Smiley, dar și cu ce se ocupă acesta. În plus, descoperiți și care a fost motivul pentru care acesta nu a fost de acord, la început, cu cariera sa, dar și cu ce se ocupă atât mama, cât și fratele său.

 

Cu ce se ocupă Ion Maria, tatăl lui Smiley

Atunci când vine vorba despre tatăl său, se pare că Ion Maria a fost pilot de avion, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, ulterior, odată cu trecerea timpului, acesta a devenit directorul unei fabrici de pâine, din Cernica.

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

 

Cine este Ion Maria, tatăl lui Smiley

Smiley, pe numele său din buletin, Andrei Maria este   unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară. Cu toate acestea, familia lui, tatăl, mama și fratele, sunt persoane care au preferat sa stea departe de lumina reflectoarelor si sa nu apară atât de des in public, alături de artist, motiv pentru care, există puține persoane care știu cine sunt sau cu ce se ocupă aceștia. In ciuda acestui fapt, familia acestuia este reîntâlnită din când in când, in fotografiile postate de artist, pe pagina sa de Facebook.

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Ioana Maria, mama lui Smiley. „Datorită lor sunt ceea ce sunt acum!”

 

Tatăl lui Smiley nu a fost de acord cu meseria sa, la început

Deși în prezent, atât mama, cât și tatăl lui Smiley sunt de acord cu carieră pe care artistul pe și-a construit-o cu succes, se pare ca la început, lucrurile nu au stat tocmai așa. Poate ca principalul motiv avea legătură si cu faptul ca nici tatăl sau, Ion Maria, nici mama sa, Ioana Maria, nu profesează în astfel de meserii care să aibă legătură cu lumea showbiz-ului românesc.

Astfel, la începutul carierei sale, se pare ca tatăl lui Smiley, Ion Maria, a fost puțin reticent când a aflat ce își dorea să facă fiul sau, mai exact in momentul in care a intrat in trupa „Simplu”. Cu toate acestea, lucrurile s-au așezat pe parcurs, iar acum îi este alături trup si suflet artistului, îl susțin în totalitate și sunt foarte mândri de ceea ce a reușit să devină fiul lor.

„Datorită lor sunt ceea ce sunt acum. Eu sunt rezultatul lor. N-au fost întotdeauna de acord cu ceea ce am vrut și vreau să fac. Spre exemplu, tata n-a fost de acord să mă apuc de cântat în formația Simplu. Probabil că asta m-a și motivat. Fără să-și dea seama, ei mă motivează tot timpul. Chiar și când și-au propus să mă descurajeze. Am fost tot timpul apropiat de  ai mei',   declara Smiley, la un moment dat.

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Prognoza meteo ANM luni, 14 septembrie 2026. Vremea se încălzește ușor și va mai ploua local- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

 

Cu ce se ocupă fratele și mama lui Smiley

Atunci când vine vorba despre meseria mamei lui Smiley, se pare că Ioana Maria, profesează în domeniul contabilității. Înainte de această meserie, mama lui Smiley a lucrat la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, din Pitești. Apoi, mama lui Smiley a început să se ocupe de studioul fiului său, dar și de casa de discuri HaHaHa Production, ceea ce înseamnă că cei doi lucrează împreună, atunci când artistul este la studio.

Așa cum, atât mama sa cât și tatăl său au dorit să rămână persoane care să stea departe de micile ecrane, același lucru a preferat să facă și fratele său, Filip. Acesta este absolvent al Facultății de Construcții și este, totodată, și persoana care l-a ajutat pe Smiley să își amenajeze studioul său, oferindu-i și sprijin încă de la începutul carierei sale.

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Iuliana Pepene. „În fiecare dimineață, mă trezesc la ora 3!”

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Ioana Maria, mama lui Smiley. „Datorită lor sunt ceea ce sunt acum!”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”

Cum ar fi ajuns amanta lui Dorin Ioniţă să locuiască în apartamentul cumpărat chiar lângă locuința în care generalul stătea cu familia și CUM AR FI JUSTIFICAT acesta achiziția în fața soției sale E DE NECREZUT

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Rezumat episodul 136 „O dragoste”, difuzat luni, 14 septembrie 2026, la Kanal D: Fatih vrea să rupă relația cu Basak

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro