Cine este fratele Mirabelei Grădinaru, cu ce se ocupă și unde locuiește alături de soție și cei doi copii

Cine este fratele Mirabelei Grădinaru, cu ce se ocupă și unde locuiește alături de soție și cei doi copii
Cine este fratele Mirabelei Grădinaru, cu ce se ocupă și unde locuiește alături de soție și cei doi copii

După ce Nicușor Dan a fost ales președinte, automat atenția s-a îndreptat și către partenera lui de viață, Mirabea Grădinaru, dar și către familia ei. Iată cine este și cu ce se ocupă fratele acesteia.

După ce Nicușor Dan a fost ales președintele României, Mirabela Grădinaru a devenit oficial „Prima Doamnă”, iar aceasta a început să fie și ea în atenția publicului, deși prezența ei până acum a fost una discretă. A fost observată în timp ce și-a însoțit partenerul la secția de votare, iar în turul al doilea a fost alături inclusiv cu mama ei pentru a-și exercita dreptul la vot. Aceasta a început să fie rapid apreciată pentru simplitate și modestia ei.

Cine este și cu ce se ocupă fratele Mirabelei Grădinaru

Citește și: Care este diferența de vârstă dintre Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru și câți ani avea când l-a întâlnit pe politician

Bogdan Grădinaru
Bogdan Grădinaru[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce spune Mirabela Grădinaru despre implicarea lui Nicușor Dan în viața de familie. “Este un tată responsabil.”

Mama Mirabelei, Aglaia Grădinaru, este învățătoare, iar aceasta mai are și un frate, pe nume Bogdan Grădinaru, care a început să apară în spațiul public în anul 2008, atunci când s-a implicat alături de Mirabela și Nicușor Dan  în activitatea unei asociații care avea să protejeze spațiile verzi și patrimoniul arhitectural din București. Aceasta a urmat Facultatea de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar ulterior și-a început cariera în IT și a lucrat pentru mai multe companii de profil.

În anul 2020, Bogdan Grădinaru a candidat pentru un loc de deputat în județul Ilfov și a oferit mai multe detalii cu privire la parcursul profesional și personal. De-a lungul carierei sale, acesta a fost implicat în numeroase proiecte, acolo unde a oferit asistență tehnică pentru diferite întreprinderi și a realizat analize de afaceri și consultanță de specialitate. A acumulat o experiență profesională care depășește 15 ani și a activat atât în privat, cât și în domeniul public și bancar.
În urmă cu patru ani, Bogdan Grădinaru a declarat că locuiește în Balotești alături de soție și de cei doi copii ai săi, departe de aglomerația din Capitală. „Am 33 de ani, sunt din Vaslui, iar din 2012 am ales, împreună cu soția mea, să trăim în Balotești, pentru a ne bucura de viața la curte și pentru a scăpa de poluarea olfactivă și auditivă din București. Sunt tată a doi copii.
De profesie sunt programator și lucrez ca manager de produs într-o companie de comerț online”,
afirma în 2020 cumnatul lui Nicușor Dan.

Bogdan Grădinaru și Nicușor Dan
Bogdan Grădinaru și Nicușor Dan[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce a simțit Mirabela Grădinaru atunci când a devenit mamă și cum a schimbat-o venirea pe lume a copiilor. “Dacă nu aș fi trăit acele emoții intense, nu știu dacă aș fi înțeles toate aceste lucruri.”

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu, și-au petrecut Revelionul în Maldive! Ce a servit prezentatorul TV, la cină? "Probabil e tradiția locului!"

Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies