Cosmin Natanticu este o prezență extrem de plăcută în showbizul de la noi din țară. De profesie actor, acesta și-a descoperit și latura umoristică și a devenit și comediant.
Descoperă în rândurile de mai jos cine este Cosmin Natanticu, ce vârstă are, dar și diverse detalii surprinzătoare din viața sa personală!
Ce vârstă are Cosmin Natanticu
Citește și: Cine este Robert Negoiță. „Cea mai mare bucurie, când mă întâlnesc și socializez cu oamenii din Sector.”
Actorul s-a născut pe 15 iunie 1980 la Petroșani. Până la vârsta de 43 de ani, Cosmin se poate mândri cu succes atât pe plan personal, cât și profesional. În anul 2009 a devenit absolvent al Universității Naționale de Teatru și Cinematografie din București. A debutat în carieră în Trupa Divertis, iar ulterior i s-au oferit diverse roluri în producții cinematografice, dar și în piese de teatru.
„ Oamenii se amuză la tot felul de lucruri. Indiferent că vorbeşti despre prostie, despre viaţă socială, despre lucrurile simple, din viaţa de zi cu zi, de care se loveşte toată lumea şi în care se regăseşte. ”, a declarat vedeta.
Cum a fost copilăria lui Cosmin Natanticu
Deși pare vesel întotdeauna, actorul s-a confruntat și cu probleme pe parcursul vieții. Cu toate că vedeta declară că a avut o copilărie frumoasă datorită fraților săi, Cosmin și-a pierdut mama la doar 19 ani.
„Am avut o copilărie foarte mişto, mai ales datorită faptului că suntem cinci fraţi. Nu ne-am plictisit niciodată, am învăţat unul de la celălalt, ne-am susţinut şi ne-am iubit aşa cum ne-au învăţat şi educat părinţii: să fim uniţi. Şi iată că şi acum, chiar dacă fiecare e cu treaba şi familia lui, pe te miri unde prin lume, de două ori pe an ne vedem cu toţii – în vacanţa de vară şi de sărbători.
Citește și: ȘOC TOTAL în „Casa iubirii”! De necrezut cine apare în emisiune! Concurenții rămân MASCĂ- kanald.ro
Cosmin și Eliza Natanticu
Cosmin și Eliza au o relație frumoasă de 10 ani și sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. În anul 2018, cei doi și-au unit sufletele și s-au căsătorit. Cosmin a ales un moment inedit să o ceară de soție pe Eliza, chiar în timpul unui conflict. Actrița a ales să îl refuze în acel moment și a spus marele „DA”, după încă două încercări ale iubitului său. Cosmin și Eliza fac o echipă minunată împreună și împărtășesc chiar și aceeași carieră. Nașii de la nunta lor sunt Mihai Bobonete și soția lui, Cătălina. Comediantul și frumoasa lui parteneră de viață au trecut și prin clipe de coșmar, care le-au făcut relația și mai puternică. Soția lui Natanticu a povestit despre momentul în care a crezut că își pierde viața, timp în care soțul i-a fost alături constant și s-a rugat pentru sănătatea ei.
„Cosmin a fost lângă mine în clipele în care puteam să nu mai fiu pe acest Pământ. Eram în spital, era să mor, el nu a plecat de lângă mine timp de 3 săptămâni. A primit de la o vecină de-a noastră un acatist al Sfântului Nectarie, stătea și plângea, citea la capul meu, dormea cu mine. Asta a fost cea mai frumoasă dovadă de iubire pe care o poate face cineva vreodată. Nu mai am nevoie de nimic, acesta a fost gestul suprem. În urma experienței m-am schimbat radical. ”, a povestit Eliza Natanticu.