Cine este Berker Güven, personajul Nedim, din indragitul serial “Nemilosul Istanbul”, difuzat la Kanal D

Nemilosul Istanbul
Nemilosul Istanbul serial

Berker Güven, tanarul care il interpreteaza spectaculos pe Nedim, nepotul boierului Agah Karacay (interpretat de Fikret Kuskan), se bucura de o cariera in plina ascensiune.

Pe acesta il puteti urmari intr-unul dintre cele mai bune seriale turcesti, “Nemilosul Istanbul”, difuzat la Kanal D, saptamana aceasta de miercuri pana vineri de la ora 20:00, iar de pe 20 octombrie, in fiecare zi de luni pana vineri.

Absolvent al Departamentului de Cinema si Televiziune al Universitatii Bilgi, din Istanbul, actorul Berker Güven s-a facut remarcat initial, pe scena de Teatru, prin interpretarea unui rol in piesa „Yen”, pentru care a si fost premiat.

Berker Guven isi continua ascensiunea actoriceasca, la cei 26 de ani ai sai, prin interpretarea unica a personajului Nedim, din “Nemilosul Istanbul”, dupa o serie de roluri pe care le-a avut in productii importante de televiziune, iar unul dintre acestea este a fost in serialul “Patria mea esti tu!”, difuzat in trecut, la Kanal D, unde a interpretat rolul tanarului Alex, varul lui Leon, fiul comandantului Filipos.

In “Nemilosul Istanbul”, carismaticul Berker Güven cucereste prin interpretarea magistrala a personajului sau, Nedim, baiatul imobilizat in scaunul cu rotile, situatie care ofera o nota extrem de sensibila indragitei productii. Nedim este nepotul boierului Agah Karakay si, in urma cu cativa ani, el a suferit un grav accident, chiar in ziua in care si-a pierdut si tatal. De atunci, Agah l-a luat sub aripa sa protectoare, insa se simte neputincios ca nu isi poate insanatosi nepotul. Cand in conacul Karacay apare Cemre (Sera Kutlubey), fiica cea mare a lui Seher Yilmaz (Deniz Ugur), care este asistenta medicala, Agah nadajduieste ca Nedim mai are o sansa in a se insanatosi.

Cum va evolua personajul Nedim si daca va reusi Cemre, prin iscusinta si afectiunea de care da dovada, sa ajute la insanatosirea nepotului marelui boier Karacay, aflati urmarind episoadele pline de emotie si suspans, din serialul “Nemilosul Istanbul”, de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Drama nestiuta a lui Deniz Ugur, interpreta personajului principal din serialul “Nemilosul Istanbul”, difuzat de Kanal D

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro