Află din rândurile următoare cine este și cu ce se ocupă Alexandra Bucălae.
Alexandra Bucălae este soția cunoscutului comediant, Radu Bucălae, de profesie actor, care a participat în urmă cu câțiva ani la un concurs de umor, acolo unde a reușit să o se facă remarcat și să primească aprecierile tuturor celor din jur. Chiar dacă partenerul ei de viață este mereu în lumina reflectoarelor și încântă publicul prin glumele sale, soția actorului a preferat să stea departe de această lume și să își susțină partenerul de viață din umbră. Cei doi au avut apariții televizate în cadrul unei emisiuni de tip concurs, în care mai multe cupluri și-au testat limitele, dar și încrederea din relație. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani, iar aceștia au ajuns în fața ofițerului de stare civilă în anul 2020. Un an mai târziu au oficializat și cununia religioasă, din cauza faptului că restricțiile pandemiei nu le-au dat voie să aibă evenimentul mult visat, iar ulterior, când a fost permis acest lucru, cei doi au avut și petrecerea mult așteptată.
Cum l-a cunoscut Alexandra Bucălae pe îndrăgitul comediant
Citește și: Cine este Radu Bucălae. “Am văzut că ea încerca să mă evite”
În cadrul unui interviu, acum ceva timp, Alexandra a povestit cum l-a cunoscut pe actor în timp ce urmau să filmeze o reclamă, iar prima dată s-au intersectat în cabina de probă.
Citește și: Este cod roșu de viscol! Rafale de peste 120 km/h și vizibilitate zero în zonele montane- kanald.ro
Cu ce se ocupă Alexandra Bucălae
Frumoasa blondină încearcă să stea departe de lumina reflectoarelor, așa că îl susține de fiecare dată pe soțul ei aflându-se în spatele camerelor de filmat. Afacerea pe care aceasta început-o a ajutat-o foarte mult să petreacă timp de calitate cu ea, deoarece totul a început din dorința de a face o activitate care să-i facă plăcere. De la pasiune la business a mai fost doar un singur pas, așa că, în timp ce își dorea să ofere o lumânare cadou făcută de ea, a găsit mai multe sugestii prin care poate să facă acest lucru chiar la ea acasă. Zilele de restricții au făcut-o să își dorească să caute mai multe informații despre ceea ce înseamnă afacere cu lumânări parfumate, iar în prezent are un atelier de astfel de lumânări în Capitală. „Încercând să-i găsesc o lumânare cadou, ceva mai deosebit, am început să primesc tot felul de sugestii pe internet de lumânări şi materiale pentru făcut lumânări. Fiind în pandemie, oricum nu aveam activitate prea mare şi simțeam nevoia să am ceva făcut de mine. Am găsit aceste lumânări botanice şi am început să reproduc ce vedeam pe internet.“, a mărturisit Alexandra Bucălae, acum ceva timp.