Cine a fost designerul Stephan Pelger. “Sunt înfiat de la vârsta de un an şi cred că este un dar şi o şansă în viaţă pe care o ai o dată într-o viaţă!"

Cine a fost designerul Stephan Pelger. “Sunt înfiat de la vârsta de un an şi cred că este un dar şi o şansă în viaţă pe care o ai o dată într-o viaţă!

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai apreciați designeri de la noi din țară. Însă știați că acesta a iubit o singură dată în viața sa?

Aflați din rândurile următoare cine a fost mai exact  Stephan Pelger.  În plus, descoperiți și cum a ajuns acesta să se bucure de succesul în cariera sa, dar

și care a fost prima și singura poveste de iubire pe care a trăit-o.

Ce vârstă avea  Stephan Pelger

Cine a fost designerul Stephan Pelger

Cine a fost Stephan Pelger

[Sursa foto: Facebook]

Stephan Pelger  s-a născut pe data de 8 octombrie 1979, în Brașov. 

Sunt înfiat de la vârsta de un an şi cred că este un dar şi o şansă în viaţă pe care o ai o dată într-o viaţă, pentru că am nimerit la o familie care nu doar că m-a adoptat, ci chiar îmi este familia

adevărată, familia mea, părinţii mei. N-am avut curiozitatea nici măcar o zi să aflu care îmi sunt rădăcinile adevărate. Mama m-a încurajat tot timpul să-mi urmez abilităţile creative, deoarece, fiind artist, era un pic mai libertină decât tata. Tata era sever, dar a înţeles că nu pot să devin preot sau doctor sau avocat, era clar că un singur drum era calea mea.”, a menționat Stephan Pelger.

Citește și: Stephan Phelger a murit! Designerul a fost găsit fără suflare în casă! "S-a constatat decesul."

stephan pelger varsta

Cine a fost Stephan Pelger

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Sunt foarte toxice. Și pierzi controlul asupra lor!” Stephan Pelger s-a confruntat cu depresia. Designerul lua pastile ca să poată dormi

Ce studii avea Stephan Pelger

Stephan Pelger  a realizat studiile în cadrul Școlii Populare de Artă, iar apoi, odată cu pasiunea sa pentru modă, a absolvit studiile și la Institutul de Modă de la Viena.

Citește și: Gabriela Cristea s-a săturat să audă discuții despre situația ei financiară și a spus adevărul! Face mai puțini bani decât se credea: „Am să vă spun, pentru cei care cred că se câștigă fabulos. Și credeți-ne, nu muncim puțin”- wowbiz.ro

Citește și: Miruna Pascu, în lacrimi după ce a fost bătută fiul ei. Cum încearcă mama criminalului de la 2 Mai să scape de închisoare- radioimpuls.ro

Se pare că încă din timpul studiilor, Stephan Pelger a început să realizeze schițe, pentru ca la sfârșitul fiecărui an, să prezinte o nouă colecție. Odată cu înaintarea în vârstă și cu momentul în care acesta a creat o colecție pret-a-porter casual-sic, a revenit în țară și și-a deschis o firmă numită “One step forward – Stephan Pelger”. Astfel, prima colecție a lui Stephan Pelger a fost lansată în cadrul Festivalului de Modă de la Iași.

Le-am zis tuturor colegilor de şcoală că vreau să devin designer, ei r âdeau de mine la momentul respectiv, în momentul ăsta pot să le dau peste nas.”, a mărturisit  Stephan Pelger.

stephan pelger studii

Cine a fost Stephan Pelger

[Sursa foto: Facebook]

Cine a fost Stephan Pelger

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai apreciați designeri de la noi din țară. Acesta a reușit să devină cunoscut, atât în țara noastră, cât și în străinătate, iar de-a lungul carierei sale, a lansat nenumărate colecții prezentate pe podiumurile celebre de la Milano, Paris, Veneția, Berlin și nu numai. Cu toate acestea, atunci când venea vorba despre viața sa personală, Stephan Pelger nu a fost prea generos cu detaliile, ci mai degrabă considera că este mai bine să își țină viața, privată. În ciuda acestui fapt, designer-ul a povestit câteva aspecte legate de copilăria sa, dar şi despre drumul său în profesia de creator de modă.

Dragostea pentru modă – este o vocaţie, de la 2 – 3 ani, desenez, pictez, am început să studiez pian, vioară, flaut. Până la urmă am ales designul vestimentar, tot de mic îmi plăcea să mă îmbrac frumos,  părinţii mei m-au susţinut, m-au îndreptat către această direcţie, nu mi-au spus «Vreau să devii preot ca tata sau muzician ca mama».”, a declarat Stephan Pelger.

stephan pelger biografie

Cine a fost Stephan Pelger

[Sursa foto: Facebook]

Prima și singura poveste de dragoste a lui Stephan Pelger

Deși  Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai apreciați designeri de la noi din țară, acesta a avut o singură relație serioasă și o singură poveste de dragoste în care a simțit fluturi în stomac. Se pare că această primă poveste de iubire a avut loc chiar la vârsta de 18-19 ani.

Citește și: Imagini în premieră cu vila reamenajată din Snagov a Anamariei Prodan! Rebecca este cea care s-a ocupat de design: „Am dărâmat tot”- kanald.ro

Citește și: EXCLUSIV- O profesoară i-a rugat pe părinți să doneze banii de flori în scop caritabil: ”Am vrut să aduc o fărâmă de speranță în sufletul acestei mame”- stirilekanald.ro

Prima și singura poveste de dragoste a fost una de dragoste, exact așa cum scrie în carte, cu fluturi în stomac. Din păcate, băiatul respectiv a murit la scurt timp după, într-un accident de mașină și eu de atunci n-am mai avut niciodată o relație.(...)

Eram neoficial împreună, numai mama știa că suntem împreună, a avut un accident de mașină, eu eram deja în primul an de facultate la Viena, aveam 19 ani deja. Am aflat vestea că a avut un accident, a intrat un tir în mașina lui și mama l-a îngrijit până în ultima zi când a murit. Eu nu l-am mai văzut.(...) Altă relație eu nu am mai avut.”, a mărturisit acesta.

Cum a murit Stephan Pelger

stephan pelger wikipedia

Cine a fost Stephan Pelger

[Sursa foto: Facebook]

Stephan Pelger a fost găsit spânzurat in propria casă de către un vecin.

„La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”,  se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.



Citește și:

Cine este Theo Rose. ”Totul vine din copilărie. Toate lucrurile de care m-am temut atunci când eram copil și pe care am încercat să le ascund sub preș de-a lungul timpului"

Cine este Lidia Fecioru. „Nu aș putea spune că am un caracter tare”

ego.ro Cât se prăjește dorada. Trucul pentru a obține un gust perfect

wowbiz.ro Ce a recunoscut Theo Rose despre fiul ei, după ce fanii au observat asta deja

radioimpuls.ro "Sunt dezamăgită, dezgustată și mâhnită". Andreea Antonescu nu a mai suportat haosul provocat și a reacționat în fața zvonurilor despre o posibilă relație cu Cătălin Bordea

kanald2.ro „Există filmări” Răsturnare de situație în scandalul dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu

kanald.ro Ce avere are Florin Salam? Îndrăgitul artist a făcut dezvăluiri uluitoare despre sumele de bani acumulate! „Eu am câștigat un milion la jocuri într-o noapte”

stirilekanald.ro UPDATE. FOTO/VIDEO. Explozie de proporții în Călimănești. 4 muncitori s-au stins din viață pe loc, după ce magistrala de gaz a sărit în aer. Autoritățile au deschis un dosar penal


Parteneri
Cookies