Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași

Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași
Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași

Află din rândurile următoare tot ce trebuie să știi pentru atunci când bebelușul face primii pași.

Primii pași ai copilului sunt deopotrivă o bucurie atât pentru copil, cât și pentru părinți și restul familiei. Odată cu primii săi pași, copilul începe să exploreze lumea înconjurătoare și să descopere tot ceea ce își dorește. Această perioadă vine însă cu multe provocări la pachet, atât pentru cel mic, cât și pentru părinți. Primele căzături, pașii stângaci pe care copilul îi face la început și accesul în locuri nepermise presupun doar parte dintre aceste provocări pe care copilul le întâmpină în primii ani de viață.

Așadar, datoria părintelui este să-l ajute pe copil pe întreg parcursul acestui proces, să-l ghideze și să-i fie în permanență alături.

În cadrul unei emisiuni, prof. cfm. dr. Elena Căciulan, fizioterapeut, a vorbit despre care sunt atribuțiile părinților odată cu primii pași ai copilului și ce trebuie aceștia să facă pentru a-l ajuta pe cel mic să se deplaseze corect.

La ce vârstă face copilul primii pași

Citește și: Cum putem ameliora tusea bebelușilor? Tusea este un mecanism de apărare

Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași
Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași[Sursa foto: pexels]

Această întrebare stă pe buzele tuturor părinților, acești așteptând cu nerăbdare momentul în care cel mic o să facă primii săi pași. Bineînțeles că acest moment depinde foarte mult de fiecare copil în parte, dar potrivit specialistului în domeniu, media de vârsta la care copilul face primii pași este undeva la 8 luni.

„De la 8 luni vorbim de verticalizare, adică de stat în piciorușe. Primii pași pe care copilașul o să-i facă, o să fie pașii laterali. Faptul că se sprijină în mâini este primul pas în care el începe să aibă forța necesară să se ridice. ”, a spus specialistul în domeniu.

Astfel, potrivit spuselor sale, mersul cu picioarele depărtate este perfect normal.

Copilul merge cu bază mare de sprijin, cu un picior pe Polul Nord și un picior pe Polul Sud. Avem acel poligon de susținere, baza lui de susținere, în care centrul de greutate trebuie să cadă la mijloc. El neavând stabilitatea aceea de care are nevoie, se va echilibra cu picioarele depărtate. Cu cât își stabilizează acest mers, cu atât piciorușele lui se apropie .”, a explicat specialistul în domeniu.

Cum îl ajutăm pe copil să meargă corect

Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași
Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași[Sursa foto: pexels]

Copilul, la vârsta respectivă, învață foarte mult prin joacă. Așadar, este de datoria părintelui să fie alături de el și să se joace cu el diferite jocuri care să-l ajute să meargă.

Când deja începe să se ridice, este foarte importantă contribuția părintelui pentru ca cel mic să meargă corect.

Astfel, specialistul în domeniu ne recomandă să îl ținem cu mâinile de umeri pentru a-l ghida corect și a-l ajuta să pășească normal.

Ideal este ca părintele să îl sprijine deasupra umerilor. Aceasta este poziția extraordinară pentru că realizăm un ghidaj. Dacă eu răsucesc umerii către partea stângă, el va păși cu piciorul către stânga și invers. Orice poziționare greșită îl face pe copil să își piardă echilibrul. Dacă întâmplător o să cadă, el nu o să mai aibă curajul să pornească repede. ”, a spus specialistul în domeniu.

Citește și: ”Super gripa” a ajuns în România. Care este primul simptom- kanald.ro

Citește și: VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii- stirilekanald.ro

De asemenea, este contraindicat ca părinții să-l țină pe copil de o singură mână atunci când învață să meargă.

Să nu țineți copilul de o mână atunci când el începe să meargă. Se va duce în lateral și își va schimba schema corporală .”, a explicat specialistul în domeniu.

Este sau nu este indicat premergătorul?

Citește și: Cum trebuie să se joace mamele cu cei mici? Sistemul de recompense trebuie să fie prezent

Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași
Ce trebuie să știi atunci când bebelușul face primii pași[Sursa foto: pexels]

Mulți părinți atunci când observă la cel mic un comportament care să le indice faptul că ar vrea să meargă, îl pun pe micuț în premergător. Acesta este un obicei greșit, care poate avea numeroase efecte negative asupra dezvoltării normale a mersului copilului.

Contraindicat premergătorul. De cele mai multe ori, stând în acel premergător, copilul nici nu ajunge cu piciorușele pe sol sau de multe ori ajung cu vârfurile. Atunci copilul va avea o reprezentare greșită a pasului de pășire. Exclus să-l punem acolo .”, a spus specialistul în domeniu.  



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum cureți corect nasul unui bebeluș. Ce trebuie să știe mamicile?

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”

Un fost concurent din Casa Iubirii îl acuză dur pe Moldo și îi dă TERMEN LIMITĂ: "Cum vine treaba asta? Te asigur că o să te...". Un alt concurent este martor la cele întâmplate. Cum s-a ajuns aici și DE CE a recurs la acest gest, știind că o să fie prins

Moment emoționant între mama Geta și soția lui Iancu Sterp, Denisa! Cei doi i-au făcut o scurtă vizită înainte de a merge la controlul bebelușului: "Să vedem ce vrea să facă băiețelul, mai stă sau vine?"

”Super gripa” a ajuns în România. Care este primul simptom

Breaking news pentru românii cu probleme de sănătate!


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies