Ce spune Dan Negru înainte de premiera show-ului “Tu urmezi!”, ce va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D!

Ce spune Dan Negru înainte de premiera show-ului “Tu urmezi!”, ce va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D!
Ce spune Dan Negru înainte de premiera show-ului “Tu urmezi!”, ce va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D!

“Există un public numeros și pentru astfel de programe TV”

Așteptarea a luat sfârșit, mâine seară, la ora 20:00, “Tu urmezi!”, unicul show din România în care se stă la coadă la cultură generală și distracție are premiera, la Kanal D! A venit rândul românilor să se bucure de game show-ul care a scris istorie în televiziune. La început de toamnă, miile de telespectatori de toate vârstele vor avea parte de într-un adevărat spectacol TV, în care ingredientele principale sunt întrebările de cultură generală, tensiunea inerentă concursului, umorul, apariția unor personaje inedite și premiile uriașe puse la bătaie.

“<Tu urmezi!>, care are premieră mâine seară, și <Jocul cuvintelor>, deja pe micile ecrane cu al doilea sezon, sunt emisiuni curajoase, pentru că aduc un altfel de public la televizor. Ambele producții sunt emisiuni pentru toată familia, care exersează inteligența celor care le privesc. Am văzut în datele de audiență că avem un număr mare de copii care ne urmăresc și mă bucură că prin noi  își pot exersa vocabularul la <Jocul Cuvintelor> și cultura generală la <Tu urmezi!>. Kanal D e televiziunea care are curajul să ofere două show-uri TV despre vocabularul limbii române și despre cultura generală, și audiențele de până acum au arătat că există un public numeros și pentru astfel de programe TV. E o onoare și o bucurie că l-am descoperit”, spune Dan Negru, prezentatorul show-ului.

 În prima ediție a emisiunii “Tu urmezi!”, concurenții vor sta la coadă pentru a ajunge rând pe rând, față în față cu Dan Negru, la pupitrul unde se află o serii de premii. Acestea vor fi ascunse în cilindri, pe care concurenții le pot extrage, numai dacă răspund corect la 3 din cele 4 întrebări adresate de Dan Negru. Sumele din cilindri variază între 5.000 de lei şi 150.000 de lei. În plus, concurenţii pot să-şi adjudece şi jackpot-ul în runda finală, în valoare de 100.000 de lei.  

Nu pierdeţi mâine seară, de la 20:00, în fiecare sâmbătă, întâlnirea cu un game show pentru toată familia, unicul show în care se stă la coadă la cultură generală, prezentat de Dan Negru, la Kanal D.  

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se întâmplă cu Sânziana Buruiană și cu soțul său, după 11 ani de relație: „Nu mai avem timp.”

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”

Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop luni, 12 octombrie 2026: Zodia care se confruntă cu emoții pueternice. Azi află dacă a fost acceptată la job-ul la care visează de multă vreme

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro