Catrinel Sandu i-a făcut o declarație de dragoste soțului ei și a vorbit despre iubirea pe care o simte pentru Steve Schroeter.
Catrinel Sandu este una dintre cele mai cunoscute femei din țară, apreciată pentru activitatea ei de-a lungul timpului. A reușit să rămână în atenția oamenilor și împarte de fiecare dată când are ocazia momente din viața ei cu toți cei care o urmăresc cu interes.
Recent, Catrinel a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a vorbit extrem de frumos despre bărbatul care îi este alături. Soțul ei, Steve Schroeter, este partenerul care o susține în toate proiectele sale, din spusele ei, și reușește să transforme totul în frumos. Chiar dacă mai au discuții și a vorbit sincer despre ele, Catrinel a mărturisit că partenerul său îi este cel mai bun prieten.
„De când suntem împreună, pe noi dacă ne întrebi ce ne dorim, ne dorim mai mult timp unul cu celălalt. Nu îți imagina că nu avem discuții, clar mai există un pic de foc, dar se transformă frumos. Este un om extraordinar, care mă susține în absolut tot. Este cel mai bun prieten al meu. E minunat. Așa ar fi frumos într-un cuplu. Cine e lângă tine? Partenerul de viață”, a declarat Catrinel Sandu, în emisiune.
Cum a aflat Catrinel Sandu că a fost înșelată de fostul soț
Chiar dacă acum este extrem de fericită pentru tot ce trăiește, Catrinel Sandu nu poate uita de momentele în care i-a fost greu și pe care a trebuit să le depășească cu stăpânire de sine. Invitată acum ceva timp în cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, Catrinel a povestit cum a aflat că fostul ei soț a înșelat-o. „M-am gândit așa: dacă vorbesc urât și închid telefonul ce rezolv? Nimic. Acum am o posibilitate de a afla ce mi se întâmplă. Am avut o decență, o stăpânire de sine și am zis să povestim puțin. Am intrat în câteva mici-mari detalii, am cerut și niște poze care mi s-au dat și am zis: “ Ok, acum înțeleg eu de ce nu mai e bine nimic”, a declarat Catrinel Sandu, în podcastul menționat anterior.