Artista a vorbit despre copilăria sa.
Adela Popescu a fost invitată în cadrul podcastului „La cină”, acolo unde și-a deschis sufletul și a oferit detalii emoționante despre copilăria sa.
Adela Popescu, de la vânzătoare la benzinărie, la artistă
Îndrăgita actriță a vorbit despre meseria pe care voia să o aibă atunci când era mică. Aceasta a fost influențată în mare parte de dorința de a-și ajuta părinții cu bani și de viziunea sa asupra meseriei de vânzătoare la benzinărie, care era asociată cu teancul cu bani.
„ Am vrut să fiu vânzătoare la benzinărie, pentru că vedeam doamnele cu teancul mare de bani. Părinții mei tot timpul aveau discuția asta despre bani. Făceau CAR ca să facă ceva. Se împrumutau pentru că a spart fratele meu geamul la internat. Tot timpul apăreau situații neprevăzute unde ei erau depășiți de situație. Asta cu banii s-a transformat într-o dorință: eu vreau să fac bani ca să îmi ajut părinții. Deși nu mi-a lipsit nimic niciodată. Am avut tot ce mi-am dorit, dar am prins discuțiile alea despre bani. Și asta, îmi doream să fiu vânzătoare la benzinărie pentru că vedeam teancul cu bani, am trecut și prin a fi doctoriță, dar foarte devreme mi-am dorit să fiu artistă .”, a povestit artista.
Adela Popescu, nostalgică după copilăria sa
Citește și: BOMBĂ în „Casa iubirii”! Jaqueline l-a chemat în camera roșie pe... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”- stirilekanald.ro
Vedeta a oferit detalii emoționante din copilărie, conturând un peisaj idilic.
„ Vedea cum iese fumul din case. Începuseră oamenii să facă focul în case. În momentul ăla mi-am amintit tot. Mi-am amintit diminețile de toamnă când mă trezeam foarte devreme să plec la școală și tatăl încă nu apuca să facă focul și era foarte frig.