Ce se întâmplă cu mama Amaliei Năstase, înainte de sărbătorile de iarnă. Motivul pentru care aceasta nu va pleca nicăieri: „Vor fi niște săptămâni grele.”

Ce se întâmplă cu mama Amaliei Năstase, înainte de sărbătorile de iarnă. Motivul pentru care aceasta nu va pleca nicăieri: „Vor fi niște săptămâni grele.”

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar vedetele se pregătesc pentru astfel de momente speciale. În acest an, Amalia Năstase va sta acasă de sărbători, din cauza unui motiv nefericit.

Amalia Năstase se pregătește de sărbătorile de iarnă și este implicată într-o mulțime de activități și evenimente caritabile. Aceasta a povestit, într-un interviu pentru Click, despre cum arată totul în această perioadă pentru ea și cum sunt orele de odihnă.  „E o perioadă tare aglomerată asta și eu mă gândesc tot timpul când o să dorm. De obicei, mă culc pe la 3 și mă trezesc la 8. Deci, cam 5 ore așa pe noapte dorm în ultima vreme. Dar, mie îmi trebuie mai mult somn ca să fiu în formă.”, a declarat Amalia Năstase, pentru sursa citată.

Cum va petrece Amalia Năstase sărbătorile și ce s-a întâmplat cu mama ei

Citește și: Amalia Năstase, indignată de bărbații care se iau de aspectul fizic al partenerelor sau se prezintă la restaurant într-o ținută neadecvată! "Câteodată reușesc, câteodată nu reușesc!"

Amalia Năstase [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cum au simțit cele două fiice ale Amaliei Năstase divorțul dintre părinții lor. Ce a declarat una dintre fiice. „Pur și simplu nu am trecut printr-un divorț, nici eu, nici sora mea.”

Întrebată și ce anume va face de sărbători, aceasta a răspuns că va fi acasă, cu familia restrânsă, deoarece o așteaptă pe mama ei care urmează să fie externată zilele următoare. Aceasta a avut un accident și și-a fracturat șoldul.  „Am început pregătirile de Sărbători. Am avut și niște gale de organizat.  Crăciunul mereu noi l-am făcut acasă. Mama a avut un accident, și-a fracturat șoldul și e încă internată într-un centru de recuperare.

Și trebuie să o aducem acasă. Vor fi niște săptămâni grele. O să stăm cu toții acasă cu prietenii. Eu tot sper să fie zăpadă!”, a mai spus Amalia Năstase. Fosta soție a lui Ilie Năstase a vorbit și despre masa de sărbători, dar și despre dietă, deoarece se gândește să o înceapă după toată această perioadă.  „Mie masa de Crăciun mi-o gătesc niște prieteni. Dar, cel mai mult îmi plac cozonacii pe care-i fac eu. E singurul lucru la care mă pricep. Nu e o rețetă specială, celebra Sanda Marin e sfântă pentru mine.  Dietă?! Nici nu am început-o, dar promit solemn că, din ianuarie, mă opresc din mâncat ca un om normal și mă apuc de sport! Promit solemn în mod public!”, a mai declarat Amalia Năstase pentru sursa menționată anterior.

Citește și: Horoscop marți, 10 martie 2026: Semnul zodiacal care se simte provocat să spună tot ceea ce gândește. Acesta își va da seama cine îi sunt prietenii adevărați- kanald.ro

Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro

Amalia Năstase [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum au simțit cele două fiice ale Amaliei Năstase divorțul dintre părinții lor. Ce a declarat una dintre fiice. „Pur și simplu nu am trecut printr-un divorț, nici eu, nici sora mea.”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure

Detalii cutremurătoare ies la iveală despre moartea lui Costi Bălășoiu. Consilierul local din Argeș a lăsat un mesaj de ADIO, dar ce au găsit anchetatorii lângă trupul neînsuflețit E SFÂȘIETOR: "Poți să fugi de..."

Mihai Ghiță și Radu Andrei Tudor, cititori de povești, în mijlocul elevilor unei școli din Capitală "Prin lectură, copiii primesc o șansă în plus în viață"; "Cel mai important dar pe care noi, adulții, îl putem face copiilor"

Rezumat episodul 25 „O nouă șansă”, difuzat în 6 martie 2026 la Kanal D: Sadi și Songül merg la conacul lui Servet, iar acolo se trezesc în mijlocul unui conflict

(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro