Ce relație este între Mona și Nicos de la Puterea dragostei! Imagine uluitoare din trecut

Ce relație este între Mona și Nicos de la Puterea dragostei
Ce relație este între Mona și Nicos de la Puterea dragostei

Mona și Nicos de la Puterea dragostei se cunosc mult mai bine decât au lăsat să se înțeleagă. Cum apar cei doi într-o fotografie din trecut.

Luni a început emisiunea Puterea dragostei sezonul al treilea, iar telespectatorii au putut vedea deja primele cupluri formate în casă.

După numai câteva ore, Mona și George au ales să formeze un cuplu, fapt care i-a luat pe mulți prin surprindere. Cei doi au început să vorbească ore întregi la telefon și și-au dat seama că au multe lucruri în comun, astfel că relația lor are mari șanse să continue și în viitorul apropiat.

Telespectatorii au mai putut afla încă din primele zile faptul că unii concurenți se cunosc dinainte de a intra în casa Puterea dragostei. Alexandra și Akebono au fost la un pas de a forma un cuplu, iar Nicos și Mona se știu de mai mult timp, din „cartier”.

Citeste si: Surpriză totală la Puterea dragostei! Cu ce bărbat celebru a petrecut Ligi la mare, până în zori

În emisiune, Nicos, care are 23 de ani, a dezvăluit că a fost căsătorit timp de trei ani și a dezvăluit că este pasionat de muzică, dar și că tatăl său este celebru. După primele întâlniri cu fetele de la Puterea Dragostei, Nicos, Nicolas Dumitrescu, pe numele real, a spus că o place pe Mona.

Citeste si: Ramona se întoarce la Puterea Dragostei sezonul 3! Cum a luat decizia

De altfel, tânărul a și mărturisit că o știe pe fată ”din cartier”, pentru că aceasta a lucrat la un salon de înfrumusețare din zona unde locuiește Nicos. Însă, Mona l-a ales pe George, cu care a spus că vrea să formeze deja un cuplu.

Nicos și Mona au fost dați de gol pe Instagram că se cunosc mai bine decât au lăsat să se înțeleagă.

Astfel, cei doi apar alături de mai multe persoane, iar Mona apare în poză cu mâna pe piciorul tatălui lui Nicos, un gest care denotă că cei doi au avut o relație mai mult decât apropiată. Chiar Alexandra, noua concurentă, a fost cea care i-a dat de gol.

Ce relație este între Mona și Nicos de la Puterea dragostei
Ce relație este între Mona și Nicos de la Puterea dragostei

Unii fani de-ai emisiunii se întreabă dacă nu cumva Mona a avut o relație cu tatăl lui Nicos și astfel cei doi concurenți au ajuns să se cunoască.

Citeste si: Berna, declarație șoc despre sarcina sa! A confirmat totul!

În timpul emisiunii, Nicos a dezvăluit că este pregătit să o apere pe Mona, dacă va vedea că aceasta va suferi din cauza unui concurent sau a unei colege.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Berna, declarație șoc despre sarcina sa! A confirmat totul!

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”

Ionela Narcisa și-a pus capăt zilelor... iar MOTIVUL E MAI DUREROS DECÂT PARE. Nu se confrunta doar cu depresia postnatală. Ar fi fost înșelată, iar soțul amantei a încercat să se împuște: "Mare păcat! I-am aflat povestea. Să spun..."

Valentin Sanfira, despre lecțiile pe care le-a învățat în urma despărțirii de Codruța Filip. Cine i-a fost sprijin după divorț

Daniela tună și fulgeră după ce află că Diana i-ar face ochi dulci lui Valentin: „E grav!”. Aflați ce afirmații a făcut concurenta în ediția din „Casa iubirii” de marți, 26 mai, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro