Ce mesaj a transmis Dragoș Dolănescu fratelui său și Mariei Ciobanu și cum petrece sărbătorile de iarnă: “Tata ar fi fericit, acolo, în Cer, dacă ne-am împăca.”

Ce mesaj a transmis Dragoș Dolănescu fratelui său și Mariei Ciobanu și cum petrece sărbătorile de iarnă: “Tata ar fi fericit, acolo, în Cer, dacă ne-am împăca.”

Dragoș Dolănescu, departe de casă de peste 20 de ani, a ținut să îi transmită un mesaj de sărbători fratelui său, Ionuț.

Dragoș Dolănescu se află în Costa Rica, acolo unde locuiește de peste 20 de ani cu soția și cei trei copii. Acesta și fratele său, Ionuț Dolănescu, nu își vorbesc de peste 15 ani, însă speră ca într-o zi să se împace, măcar de dragul nepoților. Acum, în prag de sărbători, prin intermediul unui interviu pentru Click, Dragoș Dolănescu i-a transmis un mesaj fratelui său cu speranța că într-o zi vor ajunge la gânduri mai bune.

„Le urez tuturor, fratelui meu, dar și unchilor și mătușilor, multă sănătate și Sărbători liniștite! Cu Ionuț, deși nu vorbesc de peste 15 ani, de când tatăl nostru, Ion Dolănescu, s-a stins din viață, sper ca, într-o bună zi, să revenim la sentimente mai bune, măcar de dragul copiilor noștri, care-s veri și merită să se cunoască.

Tata ar fi fericit, acolo, în Cer, dacă ne-am împăca! Tata mereu și-a dorit ca noi să ne înțelegem, să ne avem ca frații, să ne ajutăm la greu. Iar solistei Maria Ciobanu, mama lui Ionuț, îi doresc viață lungă și multă sănătate, să aibă multă putere, acum, după decesul soțului. L-am cunoscut pe Mircea Câmpeanu, era un om extraordinar, modest, a iubit-o foarte mult.”, a spus Dragoș Dolănescu, pentru sursa citată.

Cum va petrece Dragoș Dolănescu sărbătorile și cum arăta Crăciunul de altădată, alături de tatăl lor

Citește și: Dragoș Dolănescu a ajuns la frumoasa vârstă de 50 de ani! A primit acesta vreo urare de la propriul său frate, Ionuț Dolănescu, sau nu?

Dragoș Dolănescu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Amintiri pline de nostalgie, dezvăluite de Dragoș Dolănescu, despre tatăl său, Ion Dolănescu, la 16 ani de când s-a stins din viață! Regretatul artist a avut o copilărie încercată: "A fost foarte greu!"

Tot prin intermediul sursei citate, Dragoș Dolănescu a dezvăluit ce face de sărbători și care sunt mâncărurile ce nu lipsesc de pe masă. De asemenea, a mai povestit și cum arătau sărbătorile când tatăl lor era în viață.

„Vom fi în familie, vom pune masă bogată. Nu vor lipsi nici sărmăluțele cu mămăliguță și nici vinul roșu, erau și preferatele tatălui meu. Mama a învățat să facă sărmăluțe pe vremea când era studentă la Cluj, la Medicină, îi ies foarte gustoase. Vom asculta muzica tatălui meu, am câteva CD-uri în Costa Rica. Pentru ultima mea mare iubire”, i-a scris tata pe unul dintre ele, cu ceva timp înainte să părăsească această lume. Tata făcea petreceri lungi, mai ales de Sărbătorile de Iarnă. Începea de Crăciun și chefurile se încheiau pe 7 ianuarie, de Sf. Ioan, când se serba de onomastică. Mereu era casa plină, se roteau în jur de 100 de invitați, ca să aibă loc pe scaune. Îmi amintesc că pe masă erau sărmăluțe, fripturi, piftie, cârnați, dar și vin roșu. În pivniță tata ținea câteva butoaie pline cu vin.”, a mai adăugat Dragoș Dolănescu.

Psiholog de profesie, Dragoș Dolănescu a povestit de ce nu locuiește în România. „Eu am făcut studiile universitare în București, aici îmi doream să rămân. Însă, rămas singur cu un copil, după ce mama lui a murit, în urma unor complicații medicale la naștere, a trebuit să mă mut în Costa Rica, la mama mea, ca să mă ajute să îl cresc. Am trei copii, sunt căsătorit în Costa Rica, dar vin adesea în țara-mamă, pe care o iubesc.”, a mai menționat el pentru sursa menționată.

Citește și: Ce nume sunt sărbătorite de Constantin și Elena. Cui îi urăm la mulți ani pe data de 21 mai- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Dragoș Dolănescu [Sursa foto: Facebook]

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nepoatele lui Ion Dolănescu au moștenit talentul muzical și aduc bucuria familiei. Care este dorința lui Dragoș Dolănescu legată de copii lui și ai fratelui său: „Ele nu-și vorbesc, nu se știu.”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

REACȚIA lui Petrișor Ruge după apariția noilor dansatori din echipa Andreei Bălan. CE A FĂCUT la scurt timp după ce IMAGINILE s-au viralizat: "Uneori nu știi unde te duc pașii. Dar inima..."

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro