Află cum să faci omleta preferată a Reginei Elisabeta a II-a!
Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. Aceasta a urcat pe tron în 1952 și a domnit până la moartea sa, pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Ea a fost căsătorită timp de 73 de ani cu Prințul Philip, Duce de Edinburgh.
Rețeta de omletă preferată a Reginei Elisabeta a II-a
Din spusele autoarei Lisa Steele, de la blogul culinar Fresh Eggs Daily, Regina Elisabeta a II-a obișnuia să-și pună în omletă un praf de nucșoară și puțină coajă rasă de lămâie.
„Se spune că îi plăcea să adauge un praf de nucșoară și puțină coajă de lămâie rasă. Sună ciudat, dar, de fapt, e o combinație reușită. (…) Ouăle pot fi fade și neutre ca gust, dar zeama de lămâie le înviorează cu adevărat. În acest caz, coaja rasă are același efect.
Ingrediente
- 3 ouă
- unt
- 1 lingură lapte
- 1 linguriță de coajă rasă lămâie
- 1 praf nucșoară
- sare
Mod de preparare
Pentru început, se bat ouăle cu laptele și sarea, apoi se pune untul la topit într-o tigaie. Ulterior, se adaugă amestecul de ouă și se gătește la foc mic, iar totul se amestecă ușor. Când omleta este aproape gata, se presară nucșoara și coaja de lămâie. Opțional, se adăuga verdețuri proaspete.