Ce face Amna atunci când își rupe o unghie și nu are timp să meargă la manichiură: “Este genială metoda asta.”

Ce face Amna atunci când își rupe o unghie și nu are timp să meargă la manichiură: “Este genială metoda asta.”

Amna a povestit ce face atunci când își rupe o unghie și nu are timp să meargă la manichiură.

Amna este una dintre cele mai cunoscute artiste din țară, ale cărei hit-uri se aud la radio, în mașini, festivaluri sau concerte. Aceasta are o întreagă comunitate care o apreciază pentru cariera și stilul ei, fiind împlinită din punct de vedere personal și bucurându-se de succes. Când nu este pe scenă, artista împarte mai multe momente din viața ei de zi cu zi cu toți cei care o urmăresc pe rețelele de socializare. Fragmente de la concerte, de la întâlnirea cu fanii, de pe scenă sau de la activitățile pe care le realizează în mod normal, toate acestea sunt păstrate amintiri pentru cei care o apreciază. Amna a știut că pasiunea ei pentru muzică se va transforma într-o carieră de viitor, astfel că a început să cânte încă de la o vârstă fragedă și a participat la mai multe proiecte muzicale.

Aceasta a devenit cunoscută publicului larg în anul 2011, o melodie fiind cea care a propulsat-o în topurile din țară și chiar și în cele internaționale. Pe rețelele de socializare, Amna împarte și momente din viața ei de mamă, mai ales după ce a divorțat. Este percepută de publicul larg ca fiind o femeie muncitoare, puternică și autentică, împletind toate acestea cu sensibilitatea pe care o exprimă prin versuri.

Ce face Amna atunci când i se rupe o unghie?

Citește și: Amna a vorbit cu emoție în glas, despre tatăl său! Ce a învățat-o acesta: „A avut probleme cu inima și tot timpul m-a crescut să am grijă de mama, dacă se întâmplă ceva cu el.”

Amna [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Amna a povestit despre cum a reușit să câștige primii ei bani! „Eu am terminat liceul de engleză și am un atestat de predare. Făceam meditații cu câțiva copii și erau banii mei de buzunar.”

De această dată, Amna a postat un videoclip pe rețelele de socializare, încercând să rezolve o mică problemă cu care multe femei se confruntă, și anume, unghiile rupte. Astfel, în timp ce se îndrepta spre București, Amnei i s-a rupt o unghie, însă a găsit imediat modalitatea de a rezolva situația, cu super glue.  “Sunt în drum spre București și ce să vedeți? Mi s-a rupt o unghie. Fetelor, voi faceți treaba asta? Vă lipiți unghiile? Ideea e că nu am când să ajung la manichiură, nu că ar avea cine să mă primească în momentul acesta când vreau eu, dar este genială metoda asta, dacă nu ați aflat încă de ea, dar eu zic că știți. Deci unghiile, când încep să se agațe pe margine, super glue. E extraordinar.”, a povestit Amna pe rețelele de socializare.

Citește și: Rezumat episodul 4 „Inimă de mamă”, difuzat marți, 22 septembrie 2026, la Kanal D: Atilla ajunge într-o situație neașteptată, iar Karsu îi sare în ajutor- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Amna [Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Amna și fiul său au ajuns la terapie, după divorț! Cum a reușit să gestioneze artista relația cu fiul său, după separarea de tatăl lui: „Își luase vina asupra lui.”

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Momente de panică în Câmpina, după ce un urs a fost văzut în apropierea unui centru comercial. Localnicii au primit RO-Alert

Cine are grijă de fiica Mădălinei Apostol?! Tatăl micuței a avut O REACȚIE IRONICĂ când a fost întrebat UNDE SE AFLĂ copila de 10 ani: "Este la..."

Incident rutier cumplit în comuna Romanu, din județul Brăila. Cinci persoane au fost rănite. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului, fiind prins câteva ore mai târziu

Prognoza meteo ANM pentru marți, 22 septembrie 2026: Temperaturile scad brusc și apar ninsorile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro