Amna, despre relația părinților ei. Ce a învățat de la tatăl său. “Mama tot timpul a simțit că ea e cu frâiele în mână, puternică.”

Amna, despre relația părinților ei. Ce a învățat de la tatăl său. “Mama tot timpul a simțit că ea e cu frâiele în mână, puternică.”
Amna, despre relația părinților ei. Ce a învățat de la tatăl său. “Mama tot timpul a simțit că ea e cu frâiele în mână, puternică.”

Amna a vorbit despre relația părinților și lucrurile pe care le-a învățat din familie.

Amna, cunoscuta și îndrăgita artistă, cu o carieră de succes, a vorbit, în cadrul SuperOameniPodcast, realizat de Alexandru Constantin, despre relația dintre părinții ei și cum nu i-a văzut niciodată certați mai mult de o seară. Spune că tatăl ei a lăsat de fiecare dată orgoliul în fața mamei, iar aceasta a simțit tot timpul că este mai puternică în familie. 

“Nu te gândi acum că nu au avut și ei suișurile și coborâșurile. (Nr. Părinții ei). Am fi ipocriți. Important e cum au trecut peste și mi se pare fabulos. Eu am învățat o chestie de la tata. Dacă aș fi fost băiat, m-ar fi ajutat un pic mai mult. Niciodată nu a pus orgoliul pe primul loc în fața mamei mele. “Da, draga mea, ai dreptate, e ca tine.” Și cu chestia asta s-a încheiat. Cel mult să-i fi văzut o seară certați, iar a doua zi liniște. Pentru că a învățat să lase de la el. Așa a fost felul lui, nu știu. Mama tot timpul a simțit că ea e cu frâiele în mână, puternică. Mama mea și ea e foarte orgolioasă, aceeași zodie ca mine, Berbec, tata lăsa garda jos.”, a povestit Amna.

Lucrurile pe care Amna le-a învățat de la părinții ei

Citește și: Amna, dezvăluiri emoționante despre cum a reușit să treacă peste divorț. „Contează cum te ridici și să alegi cum să lupți în fiecare zi.”

Amna

Amna

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Amna a vorbit despre limitele pe care i le impune fiului său! David are accesul restricționat la telefon: „Îl cresc singură și consider că este foarte important să-și cunoască limitele.&rd

Cu toate acestea, artista recunoaște că mama ei l-a condus pe tatăl său din spate tot timpul, dar în sensul bun, deoarece mereu a vrut mai mult de la familie. Este de părere că oamenii sunt suma tuturor oamenilor din jur, iar atunci când ai un partener de viață care te trage în sus, ești motivat să faci și tu mai multe lucruri. “Și mama pot să spun că l-a condus din spate tot timpul, dar în sensul bun. Tot timpul a vrut mai mult de la el și de la familie. A scos ce-a fost mai bun. Noi suntem suma oamenilor. Și oamenii pot scoate ceva mai bun sau ceva mai rău din noi. Dacă te asociezi cu un om foarte leneș, observi că și ție îți vine greu să mai pleci la muncă, parcă ai vrea să stai și tu mai mult prin casă, că de ce trebuie să ne trezim. Pe când dacă ai un om foarte activ în viața ta, soț, partener de viață, o să vezi că te trage în sus. “Uite ce face el, trebuie să mă ridic și eu din pat, hai că pot.” E o competiție frumoasă.”, a mai spus Amna.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Amna

Amna

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Amna a vorbit despre limitele pe care i le impune fiului său! David are accesul restricționat la telefon: „Îl cresc singură și consider că este foarte important să-și cunoască limitele.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro